monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Călian: „Bursele pentru studenţii UBB întârzie!“

Deputatul clujean PDL, Petru Călian atrage atenţia asupra întârzierii dispunerii unor alocaţii bugetare pentru fondul de burse al Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca.

Călian solicită public primului-ministru Victor Ponta precum şi Ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu să aloce fondurile necesare Universităţii „Babeş-Bolyai” pentru bursele de merit, de studiu şi de ajutor social. „Ne aflăm la finalul celei de-a cincea săptămâni a anului universitar, iar conform regulamentului de acordare a burselor, până în acest moment trebuiau finalizate listele cu studenţii beneficiari ai uneia dintre cele trei tipuri de burse şi trebuia demarată procedura de virare a banilor pe carduri. Din cauza întârzierilor în finalizarea proiectului de buget de către Guvernul USL, procesul de acordare a burselor stagnează într-o fază incipientă. Întrucât a doua prioritate a programului de guvernare USL constă în repararea inechităţilor sociale, observăm din nou o inconsistenţă între promisiunile Guvernului Ponta şi materializarea acestora“, spune deputatul, într-un comunicat de presă. Potrivit lui Călian, soluţionarea acestei probleme este imperativă, cu precădere în cazul burselor de ajutor social, atât de necesare pentru asigurarea mijloacelor de întreţinere a studenţilor care se încadrează în această categorie. „Solicit, în calitate de deputat şi membru al Comisiei de Buget, Finanţe şi Bănci al Camerei Deputaţilor, domnului prim-ministru Victor Ponta şi doamnei ministru Ecaterina Andronescu, să dispună de urgență virarea fondurilor necesare pentru plata burselor“, spune parlamentarul clujean.Sărbătorile se apropie, preţul coşului de alimente creşte Nu în ultimul rând, Petru Călian cere guvernului Ponta să fie mai preocupat de guvernare, astfel încât siguranţa alimentară a românilor, precum şi inflaţia alarmantă să fie ţinute sub control. „Comisia Naţională de Statistică informează că rata anuală a inflaţiei a atins un nivel record pentru acest an - 5,33%, cu mult peste estimarile BNR de 3,2 %. Acest salt a fost provocat de creşterea preţurilor cu 1,18% numai în luna septembrie“, atrage atenţia deputatul clujean. În opinia parlamentarului, USL şi-a încălcat promisiunile făcute înainte de a ajunge la guvernare, aruncând în aer preţurile prin majorări de la o zi la alta. „Sărbătorile se apropie, iar preţul coşului de alimente creşte alarmant pentru fiecare român care îşi doreşte o masă de Crăciun. Cel mai mult se va scumpi carnea de porc, cu până la 15%, conform declaraţiilor făcute de reprezentanţii Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România, în condiţiile în care simbolul mesei de Crăciun pentru români îl reprezintă tăierea porcului. Preţul alimentelor a crescut în luna septembrie cu cea mai mare valoare lunară din ultimii 10 ani, şi anume 2,3%. Am beneficiat de 7 majorări de preţuri la benzină şi motorină din luna mai şi până acum“, mai subliniază Călian.