Actualitate
The Economist îl susţine în alegeri pe Barack Obama, pe care îl consideră un "rău cunoscut"
Influentul săptămânal britanic din lumea afacerilor The Economist a îndemnat joi la vot, cu mai puţin entuziasm decât în 2008, în favoarea preşedintelui american Barack Obama, pe care îl consideră un "rău cunoscut", scrie Mediafax.
Revista liberală, care apare vinerea, a apreciat într-un editorial publicat pe site că rivalul lui Barack Obama, republicanul Mitt Romney, "nu merită investiţia".
"Opţiunea trebuie să ţină cont de două întrebări, şi anume a fost bun, preşedintele Obama, în special în privinţa problemelor principale ale economiei şi politicii externe? Oare poate America să aibă încredere în Mitt Romney, care îşi schimbă părerea, pentru a da mai bine?", scrie publicaţia.
"Pe această bază, democratul merită, cu un uşor avantaj, să fie reales", se pronunţă săptămânalul.
The Economist scrie că a susţinut candidatura lui Barack Obama "cu entuziasm" în 2008, dar prezice că americanii se vor "duce la urne cu mult mai puţină speranţă" peste cinci zile.
"Cea mai puternică ţară din lume trebuie să ia în prezent o decizie mult mai dificilă decât acum patru ani", adaugă revista.
Publicaţia consideră campania lui Obama "lamentabilă", apreciind că deşi preşedintele a putut să încarneze "speranţa personificată şi centrul", el este redus în prezent de lovituri sub centură împotriva lui Mitt Romney.
Însă, apreciind că bilanţul lui Obama a fost modest, săptămânalul consideră concomitent că Romney şi-a schimbat părerea asupra prea multor probleme pentru a fi considerat credibil şi că proiectele sale de reducere a impozitelor şi de creştere a cheltuielilor cu Apărarea sunt nerealiste.
"Iar în pofida tuturor defectelor, Obama a îndepărtat economia americană de marginea prăpastiei şi şi-a făcut treaba în domeniul politicii externe. Deci, această revistă va rămâne alături de răul cunoscut şi îl realege".
The Economist are un tiraj mondial de 1,57 de milioane de exemplare, dintre care aproximativ 850.000 în Statele Unite, potrivit editorilor săi. Peste 14 milioane de persoane au accesat site-ul publicaţiei în iulie 2012.
În 2004, revista l-a susţinut pe democratul John Kerry împotriva preşedintelui George W. Bush.