Actualitate
Un caz atipic de rezistență anticonunistă: Părintele Gheorghe Calciu
Părintele Gheorghe Calciu e un exemplu atipic de rezistenţă anticomunistă. Unii comentatori l-au enumerat printre „disidenţi”, categorie care, desigur, îşi are aura ei.
„Disident” însă este insul care are o altă opinie sau poziţie decât a grupului din care face parte. Or, Preotul Calciu nu a făcut parte niciodată din partidul comunist român. Era profesor la Seminarul Teologic din Bucureşti când s’a făcut cunoscut (mai precis, a devenit imediat celebru) prin Scrisorile către tineri, în care comunismul era denunţat cu evidentă transparenţă, ceea ce, desigur, i-a atras dizgraţia şi represaliile celor vizaţi. Făcea parte însă din generaţia destinată nu doar temniţei, dar şi sinistrei reeducări de la Piteşt, pusă la cale şi dirijată de tot ceea ce comunismul avea mai abject. Una era să petreci ani grei de închisoare laolaltă cu camarazii aceleiaşi suferinţe, şi chiar luni de tăcută recluziune într’o celulă izolată, şi alta să treci prin convulsiile fizice şi morale provocate de proprii tăi camarazi deveniţi diavoli şi, până la urmă, istovit, să te pomeneşti asemenea lor. Sunt traume sufleteşti pe care numai un erou le poate depăşi, dar care îi rămân pe viaţă în cârcă, asemenea unei jivine cu ghiarele înfipte în grumaz. Părintele Calciu ştia că o cădere poate fi depăşită numai prin asumarea ei conştientă şi responsabilă, şi aceasta l-a făcut, până la urmă, victorios. Se spune că Dante, după ce devenise autorul Divinei Comedii, era şuşotit de trecătorii care-l vedeau pe stradă: – Iată-l pe omul care a fost în iad! Din cerul în care se află acum, Părintele Calciu îi poate spune Dreptului Judecător:Et in inferno ego!
34 de tineri din întreaga țară, bursieri ai Fundației „Mitropolitul Bartolomeu”, în anul școlar și universitar 2012-2013
Pentru cele 34 de burse, oferite prin concurs de Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu”, pentru anul școlar și universitar 2012-2013, și-au despus dosarul 130 de candidați din întreaga țară. Pentru a stabili o ierarhie echitabilă, care să reflecte obiectiv și transparent atât performanțele școlare, cât și profilul social și familial al fiecărui candidat, evaluarea dosarelor elevilor de liceu și studenților s-a făcut pe baza unei grile de punctaj, în timp ce proiectele de cercetare ale masteranzilor și doctoranzilor au fost evaluate și notate de o comisie de profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. În urma evaluărilor, Fundația „Mitropolitul Bartolomeu” i-a desemnat pe cei 34 de bursieri, repartizați după cum urmează:Elevi de liceu:1. CHIȚU MARIA MIRELA, Liceul Comercial „Spiru Haret” Piatra Neamț, cl. X, 18,552. HAN IONATAN MARIAN, Colegiul Național „Avram Iancu” Câmpeni, cl. XI, 18,303. ȚĂRANU GEORGIANA, Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni, cl. XI, 17,974. PETRE RALUCA IULIANA, Liceul Tehnologic „Constantin N. Plopșor” Plenița, cl. XI, 17,925. PRISĂCARIU D. MARIA, Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” Alexandria, cl. XI, 17,886. RUȚĂ MĂDĂLINA RALUCA, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal, cl. X, 17,887. CHIRA GRIGORE, Seminarul Teologic Ortodox Cluj-Napoca, cl. XII, 17,858. BALABAN LUISA, Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” București, cl. XII, 17,789. STOICA ANDREEA ELENA, Liceul Teoretic Cujmir, Mehedinți cl. X, 17,7610. POP CRISTINA LIVIA, Grup Şcolar „Liviu Rebreanu” Hida (Sălaj), cl. XII, 17,5011. CIUCĂ C. ȘTEFANIA, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal, cl. IX, 17,4012. RONCEA FELICIA, Colegiul Național „Costache Negri” Târgu Ocna, cl. X, 17,3713. FOTACHE MIHAI, Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu” Galați, cl. XII, 17,3014. RESTEMAN I. ALEXANDRA, Liceul Teoretic „Octavian Goga” Huedin, cl. XII, 17,1915. IGNA GHEORGHE, Colegiul Național „Avram Iancu” Câmpeni, cl. XI, 17,0516. CÎNDEA V. MĂDĂLINA, Colegiul Național „Avram Iancu” Câmpeni, cl. X, 17,0517. ROBU A. MĂDĂLINA, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” Săbăoani, cl. XII, 1718. CIOBANU C. NICOLETA, Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” cl. XI, 16,94Studenți:1. IVANOVICI DANIELA, Universitatea „Babeș-Bolyai”; Facultatea de Teologie Ortodoxă, An. I, 21,502. BUIA ANA MARIA, Universitatea „Babeș-Bolyai”; Facultatea de științe economice și Gestiunea Afacerilor; An. III, 20,783. GUDEA ADRIAN, Universitatea de Vest Oradea; Facultatea de Litere, An. II, 20,354. CHIVARI DRAGOȘ, Universitatea de Vest Oradea; Facultatea de Litere, An. II, 20, 315. MOLDOVAN IULIU, Universitatea de științe agricole si medicină veterinară Cluj-Napoca, an I, 20,116. ROTARIU SIMONA, Universitatea de Medicină și Farmacie „G.R.T. Popa” Iași, an II, 19,437. BUNDUC DUMITRU DORU, Facultatea de știință și inginerie a Materialelor, An II, 19,378. BONDARONCA MIHAELA, Universitatea „Gheorghe Asachi” Iași, An II, 18,909. VELICHI IOAN FRANCISCO, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, an I, 18,8010. CHIHAIA CRISTINA MIHAELA, Universitatea de Medicină și Farmacie „G.R. T. Popa” Iași, An I, 18,7511. POP ANTON VIOREL, Universitatea „Babeș-Bolyai”; Facultatea de Teologie Ortodoxă, An. II, 18,3812. FILIP MARIA MIRABELA, Universitatea de Medicină și Farmacie „G.T. Popa” Iași, An IVm 18,3413. CHIȚU GEORGIANA, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Facultatea de Filosofie, An IIIm 18,33 Masteranzi: 1. IULIA RĂDAC, Universitatea „Babeș-Bolyai” Facultatea de Litere, An. II, cu proiectul „Experiența religioasă în poezia feminină postbelică”, media 9,922. BLAJ DANIEL, Universitatea „Babeș-Bolyai” Facultatea de Istorie și Filosofie, An. II, cu , cu proiectul, „Perspectiva tinerilor asupra relației dintre teologie și știință”, media 9,77 Doctorat: 1. RUCĂREANU ALINA MARIETA, Universitatea București Facultatea de Psihologie și Științele Educației, An. I, cu proiectul, „Elementul religios în literatura interbelică din perspectivă pedagogică”, media 9,80 Listele complete cu cei înscriși pentru concursul de burse, precum și rezultatele fiecărui participant sunt publicate pe situl Fundației „Mitropolitul Bartolomeu”, la www.fundatiabartolomeu.ro Cu fiecare bursier, Fundația va încheia un contract în care vor fi prevăzute drepturile și obligațiile ambelor părți pe toată durata derulării bursei. Bursele pentru elevi, în cunatum de 200 de lei lunar, studenţi şi masteranzi, în cunatum de 300 de lei lunar, se acordă pe o perioadă de 9 luni, iar bursa pentru doctoranzi este de 400 de lei lunar și se acordă pe o perioadă de 12 luni, toate începând cu data de 1 noiembrie 2012. Fondul alocat pentru bursele anului şcolar şi universitar 2012-2013 este de 77.700 lei, iar până în prezent, Fundația „Mitropolitul Bartolomeu” a acordat 145 burse, unor tineri din întreaga ţară, indiferent de etnia sau confesiunea lor, în valoare totală de 363.300 lei.
Inaugurarea Centrului de îngrijiri paleative "Sfântul Nectarie" din Cluj-Napoca
Centrul de îngrijiri paleative Sfântul Nectarie din Cluj-Napoca va fi inaugurat pe 9 noiembrie 2012. Clădirea ridicată de Arhiepiscopia Clujului, pe strada Cernei din cartierul Mărăști va fi sfințită de ÎPS Mitropolit Andrei, în ziua de prăznuire a Sfântului Nectarie.Programul liturgic va debuta la ora 7. 30 cu oficierea de către Ps Episcop Vasile Someșanul a slujbei de sfințire a paraclisului Centrului, urmată apoi de Sfânta Liturghie. De la ora 10 Înaltpreasfințitul Părinte Andrei va oficia slujba de sfințire a așezământului social. Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” a fost construit în aproximativ 3 ani, lucrările debutând în toamna anului 2009. Așezământul social dispune de o unitate hospice cu mai multe saloane de internare, un centru de zi pentru adulţi şi un ambulatoriu de specialitate. Aici pacienții bolnavi de cancer în fază terminală vor primi un suport social și spiritual pentru asigurarea și păstrarea calității și demnității vieții, precum și evitarea izolării sociale a bolnavului și familiei. Preasfințitul episcop Vasile Someșanul: “Viața este cel mai mare dar făcut omului de Dumnezeu. Viața omului, odată începută nu mai are sfârșit. Nașterea din părinți a oricărui om în lumea pământească este împlinită prin nașterea duhovnicească pentru viața veșnică, pentru împărăția lui Dumnezeu. Pe parcursul petrecerii în această lume, fiecare om ca individ și persoană se confruntă mereu cu situații plăcute sau mai puțin plăcute. Între cele mai neplăcute situații cu care se poate confrunta omul este suferința, durerea cu multele ei forme. Credința oferită lumii de Mântuitorul Iisus Hristos prin lucrarea Bisericii, oferă omului puterea nădejdii, a speranșei pentru a face față oricărei forme a suferinței. O seamă de boli, pot aduce persoana, omul în stare de suferință totală: fizică, spiritual, social, psiho-emoțională. Pentru a-i ajuta pe cei ajunși în această stare de suferință și pe cei apropiați lor sa-și păstreze demnitatea și pentru a nu se socoti abandonați de societate, au fost create serviciile de îngrijire paliative. Arhiepiscopia Clujului a inițiat și organizează prin Centrul de îngrijiri paleative Sfântul Nectarie, primul program de acest fel din Cluj-Napoca, care își propune să acorde celor avizați, fără considerente entice sau confesionale, îngrijiri medico-sociale și spiritual în spitalul Sfântul Nectarie, în centre de zi, în ambulatorii sau la domiciliu”.
Întâlnirea stareților și starețelor din Arhiepiscopia Clujului, la Mănăstirea Mihai Vodă din Turda
Sinaxa stareților, starețelor și duhovnicilor din mănăstirile Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului a avut loc joi, 1 noiembrie 2012, la Mănăstirea Mihai Vodă, din Turda, județul Cluj. Întrunirea a fost deschisă prin săvârșirea Sfintei Liturghii în biserica mănăstirii de către ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, altături de un sobor de preoți cășugări li a continuat prin sinaxa propriuzisă, care a avut loc de la ora 10.00, în trapeza mănăstirii. În cadrul acestei sesiuni, părintele Ieromonah Natanael Zamfirache de la Mănăstirea “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Rebra Parva, jud. Bistrița-Năsăud a prezentat un referat cu tema „Călugărul şi duhul veacului”. Dincolo de aspectul colocvial al întâlnirii, care și-a propus să ofere și o reflecție teoretică asupra sensului monahismului în veacul de azi,în duhul vechii tradiții apostolice și patristice, la Mănăstirea Mihai Vodă din Turda au fost abordate totodată și problemele duhovnicești și administrative ale mănăstirilor din cadrul Arhiepiscopiei Clujului. Deși relativ tânăr, monahismul din Arhiepiscopia Clujului, poartă amprenta unei vieți duhovnicești bine articulate, cu 25 de mănăstiri, în care trăiesc peste 250 de călugări și călugărițe, toate fiind centre de iradiere a spiritualității autentice pentru toți credincioșii care le trec pragul.