monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Elevul medaliat la Olimpiada de Ştiinţe ale Pământului ar putea fi premiat de CJ

Alexandru Coroian, consilier judeţean PDL propune ca Andrei Moldovanu, elevul clujean care a obţinut medalia de argint la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe ale Pământului să primească din partea Consiliului Judeţean un premiu de excelenţă şi o sumă de bani care va fi de cel puţin 2.500 lei.

În acest sens, la prima şedinţă de Consiliu Judeţean va depune un proiect de hotărâre. „Clujul are motive de mândrie şi Consiliul Judeţean are datoria să aprecieze şi astfel de rezultate, nu doar pe cele sportive”, a declarat Alexandru Coroian (foto).

Andrei Moldovanu este elev în clasa a XI-a la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu“ Cluj-Napoca. El a obţinut medalia de argint la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe ale Pământului care a avut loc în Argentina, în perioada 7 – 13 octombrie. Olimpicii români participanţi la a VI-a ediţie a  olimpiadei au cucerit patru medalii: două medalii de argint şi două de bronz. Potrivit Biroului de Presă al Ministerului Educaţiei, cele două medalii de argint au intrat în posesia lui Paul Văcariu (clasa a XII-a la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr din Sibiu) şi a lui Andrei Moldovanu (clasa a XI-a la Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu din Cluj-Napoca). Ana-Isabelle Carmen Florea (clasa a XI-a la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti) şi Constantin Octavian Puiu (clasa XI-a la Colegiul Naţional din Iaşi) au obţinut medaliile de bronz.

Competiţia constă în două probe, una teoretică şi cealaltă practică. Anul acesta au participat peste 70 de elevi din 18 de ţări.