Actualitate
175 de persoane calificate de Fundaţia Spiru Haret, cu fonduri europene
Pe parcursul a doi ani, Fundaţia Spiru Haret, Filiala Cluj a derulat un proiect cu fonduri europene, în valoare de peste 1,7 milioane lei pentru a pregăti 175 şomeri în diverse meserii.
Beneficiarii proiectului au urmat cursuri pentru a deveni, printre altele, cosmetician, maseur, administrator pensiune turistică şi coafor. Fundaţia Învăţământului Preuniversitar al Cooperaţiei Meşteşugăreşti Spiru Haret, Filiala Cluj a încheiat proiectul cu fonduri europene „Centrul de calificare şi resurse pentru ocupare – CeCRO”. Au fost pregătiţi 175 de cursanţi care s-au calificat în meseriile de coafor, cosmetician, instalator instalaţii tehnico-sanitare şi gaze, manichiurist-pedichiurist, maseur, administrator pensiune turistică şi confecţioner asamblor articole textile. Timp de şase luni, toţi cursanţii au fost pregătiţi gratuit şi au urmat pregătirea practică atât la Centrul de Calificare al fundaţiei, cât şi la agenţi economici cu care au fost încheiate parteneriate. Ce au învăţat cursanţii pe parcursul proiectuluiRealizatorii proiectului declară că toţi cei 175 de cursanţi şi-au dezvoltat o serie de deprinderi esenţiale. De exemplu, cosmeticienele au învăţat tehnici de îngrijire cosmetică, anatomie şi noţiouni de patologie a pielii, instalatorii au învăţat cum să întocmească un plan de instalaţii şi cum să comunice într-un limbaj modern. Administratorii de pensiune au studiat promovarea imaginii pensiunii şi verificarea gestionării financiare, iar manichiuristele au aflat cum pot să organizeze un salon. Cursanţii au învăţat şi cum să îşi pună ideile în practică. „Aceasta sprijină pe oricine, nu numai în viaţa de zi cu zi, ci şi la locul de muncă, făcându-ne conştienţi de contextul muncii noastre şi capabili să profităm de oportunităţi”, afirmă reprezentanţii fundaţiei clujene. Cursanţii şi-au îndeplinit un visRaluca Vezeteu, care a devenit cosmeticiană în urma cursurilor afirmă că şi-a dorit acest lucru încă din copilărie, însă nu a putut deveni cosmeticiană din cauza impedimentelor financiare. „Posibilităţile financiare limitate au constituit un impediment în realizarea unui vis avut încă din copilărie. Datorită faptului că urmând acest curs am învăţat să le fac frumoase pe prietenele mele, m-a ajutat să-mi dau seama cât de împlinit poţi să te simţi atunci când faci ceva cu pasiune”, spune Raluca Vezeteu. Proiectul a fost implementat în perioada 1 noiembrie 2010 – 30 octombrie 2012, bugetul total fiind de 1.766.400 lei, din care finanţare nerambursabilă acordată, 1.730.400 lei.