monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Noi proteste la Oltchim. Ministrul Economiei şi şeful ANAF, la Guvern pentru a discuta cu Ponta

Peste 500 de angajaţi ai combinatului Oltchim din Râmnicu Vâlcea protestează din nou, luni, pe platoul din faţa pavilionului administrativ al unităţii, oamenii aşteptând "un răspuns negativ sau pozitiv în ceea ce priveşte privatizarea". Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, şi şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Şerban Pop, au venit la sediul Guvernului luni dimineaţa, pentru a discuta cu premierul Victor Ponta despre situaţia Oltchim, scrie Mediafax.

 

Salariaţii solicită plata avansului pe luna august, fonduri pentru reluarea producţiei şi demisia preşedintelui sindicatului, Mihai Diculoiu, pe una dintre pancarte fiind scris "DICU-ROIU".

Liderul protestatarilor, Corneliu Cernev, a declarat că oamenii aşteaptă un răspuns privind privatizarea, susţinând că este nevoie de bani pentru repornirea instalaţiilor.

El a mai spus că managerul interimar al combinatului, Radu Olaru, este la Bucureşti "pentru deblocarea sumelor necesare avansului pe august".

"Aşteptăm azi (n.r. - luni) un răspuns negativ sau pozitiv în ceea ce priveşte privatizarea, dacă avem sau nu un nou patron. Aflăm asta la ora 24.00, dacă nu, intrăm în administrare specială. A fost o perioadă de incertitudini, de mâine vom şti ce avem de făcut, dar părerea mea este că discuţiile dintre cele două părţi sunt ireconciliabile, asta e părerea mea. Este ziua în care trebuie lămurite treburile, privatizarea este un aspect, dar avem nevoie de bani pentru repornirea instalaţiilor. Repornirea este necesară, nu putem continua cu combinatul închis, aceasta e părerea noastră. Şi mai aşteptăm banii pe august şi septembrie, se vorbeşte şi azi cu băncile, dl Radu Olaru, managerul interimar e la Bucureşti pentru deblocarea sumelor necesare avansului pe august. Dacă privatizarea «va cădea» şi vom intra în administrare specială şi aşteptăm ca promisiunea ministrului Economiei, Daniel Chiţoiu, care a anunţat, miercuri, că Guvernul va aproba o ordonanţă de urgenţă prin care va transfera companiei Oltchim suma de 40 de milioane euro pentru plata salariilor şi repornirea combinatului să se materializeze", a declarat liderul protestatarilor, Corneliu Cernev. Acesta a mai afirmat că marţi se va întruni şi Consiliul de Administraţie al combinatului.

Peste 300 de salariaţi ai Oltchim au protestat şi vineri, pentru a treia zi consecutiv, pe platoul din faţa pavilionului administrativ al unităţii.

Dan Diaconescu a declarat, sâmbătă, că va aduce luni trei milioane de euro, "în saci", pentru plata salariilor angajaţilor Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) şi că a prezentat OPSPI o variantă de finanţare a companiei cu 91 milioane dolari, cu sprijinul Eximbank. El a spus că va scoate luni cele trei milioane de euro din conturile sale deschise la OTP Bank şi îi va da salariaţilor înainte de eventuala semnare a contractului cu OPSPI, dacă Guvernul va găsi o soluţie legală în acest sens.

În plus faţă de cele 45 de milioane de euro din oferta pentru pachetul majoritar de acţiuni al combinatului, există o posibilă finanţare de 91 de milioane de dolari, prin Eximbank, a declarat Diaconescu. El a spus că şeful OPSPI, Remus Vulpescu, i-a cerut vineri seara să ateste existenţa banilor printr-un extras de cont în original, autentificat, dar că acesta este imposibil de adus până la finalul week-end-ului, şi că de altfel reprezentanţii Oficiului nu au dorit să continue negocierile în zilele de sâmbătă şi duminică.

Diaconescu a afirmat că s-a întâlnit sâmbătă la un hotel din Bucureşti cu reprezentanţi ai unor investitori şi cu persoane care ar urma să administreze Oltchim, aceştia sfătuindu-l să nu semneze contractul pentru Oltchim în condiţiile cerute de OPSPI.

Diaconescu a mai arătat că la un moment dat în timpul negocierilor Vulpescu şi-a deschis laptopul şi i-a întrebat pe participanţi ce muzică vor să asculte, punând piese cântate de Tudor Gheorghe, Ilie Micolov şi AC/DC.

Vineri seara Diaconescu a susţinut că Guvernul a transmis că nu poate continua negocierile pentru contractul de vânzare a acţiunilor Oltchim atât timp cât nu se face dovada că există suma de 45 de milioane de euro pentru preluarea titlurilor.

Dan Diaconescu a câştigat săptămâna trecută licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că Dan Diaconescu are termen până luni, 1 octombrie, să plătească preţul pe acţiuni, caz în care aceşti bani ar putea fi acordaţi Oltchim pentru funcţionarea combinatului., ca împrumut de salvgardare pentru maximum şase luni, până la transferul acţiunilor.

Premierul a precizat atunci că Guvernul este pregătit să numească un nou management la Oltchim şi să dispună administrarea specială a combinatului dacă Dan Diaconescu nu achită până luni preţul pe acţiuni, iar în maximum şase luni va relua procesul de privatizare cu un investitor strategic.

Joi seară, Victor Ponta a declarat că informaţia conform căreia Dan Diaconescu ar dispune de 46 milioane euro într-o bancă din Olanda, prezentată joi dintr-un document, este falsă, iar acesta nu a depus până în prezent vreo dovadă că are banii pentru Oltchim.

Presa a relatat joi, citând un document oficial, că firma Gliding din Amsterdam garantează că Dan Diaconescu dispune de 46 milioane de euro într-un cont din Olanda al băncii HSBC.