Actualitate
Anul acesta, mai puțini boboci
Universităţile îşi deschid porţile astăzi cu mai puţini studenţi în anul I decât în 2011.
Peste 100 de instituţii de învăţământ superior de stat şi particular îşi deschid porţile luni, numărul studenţilor din anul I fiind mai mic decât cel din 2011, ca urmare a scăderii cifrei de şcolarizare şi a rezultatelor slabe de la examenul naţional de bacalaureat.
Potrivit Ministerului Educaţiei, în România funcţionează 56 de instituţii de învăţământ superior de stat, numărul acestora fiind aproape egal cu al celor particulare.
Astfel, 35 de instituţii de învăţământ superior particular sunt acreditate, 21 de instituţii de învăţământ superior particular sunt autorizate să funcţioneze provizoriu, iar alte cinci sunt autorizate să funcţioneze provizoriu, organizând numai programe de studii universitare de masterat/studii postuniversitare, potrivit sursei citate.
Conform hotărârii de guvern prin care a fost aprobată cifra de şcolarizare pentru 2012-2013, numărul de locuri pentru anul I de studii universitare de licenţă în învăţământul superior de stat este de 62.400, neexistând deocamdată o centralizare care să arate câte dintre acestea s-au ocupat. Sigur este însă că cifra de şcolarizare este oricum mai mică decât anul trecut, când au fost 62.850 de locuri.
Tot pentru anul universitar 2012-2013, au fost aprobate 35.600 de locuri pentru ciclul de studii universitare de master, la fel ca în 2011, şi 3.000 pentru studiile de doctorat, cu 500 mai puţine decât anul trecut.
Numărul total al studenţilor la stat (locuri bugetate şi locuri cu taxă) este estimat de Ministerul Educaţiei la 400.000.
Situația „la particular”
La particular, anul trecut, au fost 140.388 de studenţi, dintre care 31.172 în anul I, aşteptările pentru 2012-2013 fiind pentru cifre comparabile, însă în mod sigur mai mici decât în 2011, drept consecinţă a procentului modest de promovare a bacalaureatului, dar şi a crizei financiare ce îi împiedică pe mulţi să poată achita taxele de studiu.
Peste 10.000 dintre tinerii care urmează o facultate în România sunt străini, numărul acestora fiind relativ constant de la an la an. Cei mai mulţi dintre aceştia optează pentru facultăţile de medicină, ştiinţe tehnice şi ştiinţe economice. În topul tinerilor care au ales să înveţe în universităţile din România conduc cei din Tunisia, cu 1.164 de înscrişi, Israel - 1.002, Franţa - 967, Italia - 950, Grecia - 858, Germania - 488, Suedia - 440, Maroc - 431, Turcia - 369 şi Serbia, cu 361.
Festivităţile organizate la deschiderea anului universitar vor avea printre invitaţi, şi anul acesta, miniştri, diplomaţi, edili şi alte persoane publice.
În Capitală, de pildă, Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, va participa la ceremonia care se va desfăşura la Universitatea Politehnica, unde a fost rector, în timp ce primarul general Sorin Oprescu este invitat la Palatul Parlamentului, pentru deschiderea anului universitar al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative.
Din Bucureşti, Andronescu ar urma să fie prezentă, în Ploieşti, la festivitatea de la Universitatea Petrol-Gaze.