Actualitate
Familia Cătăniciu şi curiozităţile RADP
De ce s-a interesat consilierul local Steluţa Cătăniciu de procesul pierdut de RADP în dosarul „Patinoarul”? Soţul ei, Marius Cătăniciu, a fost director al Regiei în momentul scandalului... Regia Autonomă a Domeniului Public (RADP) trebuie să plătească 3 milioane de lei (30 de miliarde de lei vechi) firmei GPI Turism din Zalău pentru că a reziliat ilegal contractul de asociere pentru administrarea patinoarului din Gheorgheni.
Procesul, demarat în 2006, a fost câştigat de firma zălăuană la Tribunalul Comercial Cluj şi a pus în executare sentinţa, blocând conturile RADP. În mod normal, aceste daune ar trebui imputate fostei conduceri a Regiei, care a decis rezilierea contractului cu GPI Turism la numai un an de la încheierea lui, deşi acesta avea un termen clar stabilit de 10 ani.
Chiar dacă societatea din Zalău a depus în 2006 o plângere penală împotriva lui Marius Cătăniciu, procurorii au decis la acea vreme să nu pornească urmărirea penală a fostului director al RADP. Potrivit unor surse, de câteva zile procurorii clujeni l-ar fi luat din nou „la întrebări” pe Marius Cătăniciu.
Povestea unei afaceri cel puţin dubioase...
Povestea afacerii „Patinoarul” a început în 2005, când societatea GPI Turism Sport SRL din Zalău a încheiat un contract de asociaţiune în participaţiune cu RADP Cluj, prin care firma sălăjeană era obligată să refacă patinoarul şi să-l administreze până în 2014. GPI era obligată contractual să ofere lunar, pe perioada sezonului rece, către RADP 20% din profit, dar nu mai puţin de 2.000 de lei.
Deşi contractul prevedea ca termen de finalizare anul 2014, în 2006 reprezentanţii GPI nu au fost lăsaţi să desfăşoare lucrările de întreţinere a instalaţiilor în vederea pornirii patinoarului şi li s-a comunicat rezilierea unilaterală a contractului.
“În 2005 am semnat un contract cu RADP Cluj pentru patinoar. Am investit peste 17 miliarde de lei vechi în instalaţia de producere a gheţii, în agregate şi mantinele. Practic, a trebuit să refac tot patinoarul. Am mers două sezoane cu obiectivul, iar când am venit în 2006 să pregătim patinoarul pentru noul sezon ne-am trezit că nu putem intra în incinta acestuia. Am aşteptat şi, la scurt timp, au apărut Marius Cătăniciu (director al RADP la acel moment – n.r.), soţia acestuia (actualul consilier local PNL Steluţa Cătăniciu, la acea vreme consilier judeţean PD – n.r.) şi administratorul SC Contur SRL, însoţiţi de poliţie. Ei mi-au aruncat în faţă un contract nou, semnat cu firma Contur, şi mi-au spus că nu mai am ce să caut acolo, contractul cu mine (GPI Turism Sport SRL – n.r.) fiind reziliat. Am aflat mai târziu că motivul invocat a fost că nu am plătit o factură la Electrica de vreo 200 de milioane de lei vechi. Problema este că eu am plătit acea factură, dar lor nu le apărea în contabilitate. Oricum, în contractul încheiat între noi se stipula că orice neînţelegeri care ar fi apărut pe durata derulării contractului urmau a fi rezolvate pe cale amiabilă. Ei au reziliat contractul unilateral, încălcând încă odată prevederile înţelegerii. Ce au făcut ei a fost ilegal şi i-am dat în judecată”, a declarat la acea vreme, Georg Pop, administratorul GPI Turism Sport SRL, citat de presa locală.
RADP a pierdut procesul şi a fost obligată de instanţă să plătească aproape 3 milioane de lei (30 de miliarde de lei vechi), sumă din care circa 13 miliarde reprezintă prejudicii datorate ca urmare a nerealizării unor venituri prognozate din exploatarea patinoarului pe o perioadă de patru ani.
GPI Turism a trecut la punerea în executare a sentinţei şi a poprit conturile RADP. Avocaţii ar putea trece în faza următoare la poprirea conturilor unor terţi care au obligaţii de plată către RADP. Printre aceştia: Primăria municipiului Cluj-Napoca şi societăţi mari, precum ACI sau Grup 4 Instalaţii din Cluj.
RADP a atacat decizia Tribunalului, următorul termen de judecată fiind în 30 martie, dată la care instanţa va analiza expertiza în baza căreia s-a stabilit suma totală cu care GPI Turism Sport SRL ar fi fost prejudiciată.
De ce s-a „urzicat” Steluţa Cătăniciu?
În şedinţa Consiliului Local Cluj-Napoca din 22 feburarie, la care s-a votat bugetul RADP, consilierul Steluţa Cătăniciu „a luat atitudine” cu privire la situaţia neplăcută în care se află Regia şi mai ales conturile acesteia.
„Vreau să ştiu dacă juriştii RADP au fost prezenţi în instanţă pentru a reprezenta interesele Regiei. Vă rog să-mi spuneţi numele juristului care a reprezentat RADP în procesul pe care l-aţi pierdut. Aveaţi un singur jurist care era angajat cu două ore. Acel jurist mai avea un contract de opt ore la Drumurile Naţionale. Nu aveaţi nici director economic, nici director tehnic, i-aţi dat pe toţi afară”, a declarat Steluţa Cătăniciu, în şedinţa de marţi a Consiliului Local.
Motivul supărării Steluţei Cătăniciu este doar pe jumătate exprimat. Aleasa locală a clujenilor a uitat să spună în plenul Consiliului Local că, la momentul declanşării scandalului „Patinoarul”, RADP era condusă de soţul ei, Marius Cătăniciu. Acesta – deşi membru PD la momentul respectiv, ca şi soţia sa – s-a retras strategic din funcţia de director al RADP pentru a fi numit, cu sprijinul PNL, director adjunct la DRDP. De aici şi informaţiile „din interior” pe care Steluţa Cătăniciu le-a folosit în interpelarea din plenul Consiliului Local.
RADP va informa Consiliul Local
Actualul director al RADP, Ioan Morocăzan, a declarat pentru monitorul că, în momentul de faţă, instituţia pe care o conduce pregăteşte o informare către Consiliul Local Cluj-Napoca, în care vor fi prezentate toate aspectele legate de acest caz.
„În momentul de faţă RADP lucrează la o informare pentru consiliul Local Cluj-Napoca în care sunt prezentate toate aspectele legate de contractul cu GPI Turism Zalău şi cele legate de procesul în care societatea şi RADP sunt implicate. După ce informarea va fi gata, aceasta va fi făcută publică”, a declarat Ioan Morocăzan.