monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Elevi prinşi la bere în timpul orelor

Poliţiştii comunitari din cadrul Primăriei Cluj-Napoca au desfăşurat la începutul acestei săptămâni o acţiune de control în rândul localurilor de alimentaţie publică care funcţionează în apropierea unităţilor de învăţământ. Astfel, au fost verificate opt localuri din vecinătatea unor şcoli şi licee iar în trei cazuri au fost depistaţi minori care consumau bere, jucau table sau consumau cafea şi tutun în timpul orelor de curs. Valoarea sancţiunilor aplicate celor trei societăţi a fost de 3.000 de lei, iar elevii depistaţi în localuri au fost însoţiţi până la instituţiile de învăţământ de care aparţin şi predaţi diriginţilor, respectiv conducerii şcolilor. Verificările efectuate de poliţiştii comunitari vizează respectarea prevederilor privind interzicerea comercializării şi expunerea spre vânzare a băuturilor alcoolice, ţigărilor şi a celorlalte produse din tutun în incinta unităţilor de învăţământ sau în apropierea acestora.