Actualitate
Barack Obama, un susţinător al tehnologiei, a întâmpinat dificultăţi în folosirea unui iPhone
Preşedintele american Barack Obama a întâmpinat dificultăţi, duminică, în Florida în timp ce a încercat să sune doi voluntari din cadrul campaniei sale electorale de pe un iPhone, în pofida faptului că este un susţinător constant al tehnologiei.
Preşedintele s-a oprit într-un birou de campanie din Port St. Lucie, Florida, pentru a le mulţumi voluntarilor. Apoi, pentru camerele de luat vederi, Obama a încercat să sune doi voluntari. Dar în momentul în care consilierul Marvin Nicholson i-a înmânat preşedintelui iPhone-ul său personal, acesta nu a reuşit să îl facă să funcţioneze. Un reporter care a asistat la scenă a declarat că preşedinte părea "dezorientat", se arată pe blogul politic al Washington Times.
"Nu este clar dacă ştia cum să sune de pe un iPhone", a declarat reporterul.
În cele din urmă Obama a afirmat: "Oh, am reuşit să sun. Ţineţi-vă bine, pot să fac asta. Vedeţi, încă am un BlackBerry."
Dar preşedintele a avut şi alte "mici probleme", potrivit reporterului.
Cineva i-a înmânat un alt iPhone, iar el a reuşit de această dată să îl sune pe voluntar, dar bărbatul nu a răspuns. Obama i-a lăsat un mesaj. În cele din urmă el a reuşit să ia legătura cu ambii voluntari, deşi unul dintre ei nu a crezut că cel care îl sună este însuşi preşedintele.
mediafax