Actualitate
Trenul Orient Express a plecat din Sighişoara cu trei geamuri sparte
Şeful trenului Orient Express a anunţat, luni dimineaţă, la numărul 112, la scurt timp după ieşirea din Sighişoara, că mai multe geamuri au fost sparte, ancheta în acest caz fiind făcută de Poliţia Transporturi, în gara de la Curtici, neputându-se stabili dacă acestea au fost distruse intenţionat, scrie Mediafax.
Potrivit unor surse din Poliţie, ancheta a fost deschisă după ce, luni dimineaţă, şeful trenului Orient Express a anunţat că două geamuri au fost sparte.
Poliţiştii Serviciului Judeţean al Poliţiei Transporturi Mureş au început imediat cercetarea, însă ancheta a fost îngreunată de faptul că, până la Curtici, judeţul Arad, trenul a oprit o singură dată, la Simeria, unde a staţionat numai cinci minute, timp insuficient pentru cercetarea la faţa locului. Ca urmare, fotografiile şi măsurătorile s-au făcut în gara de la Curtici, unde s-a constatat că, de fapt, sunt trei geamuri sparte, la vagoanele 12, 13 şi 14, însă nu s-a putut stabili dacă acestea au fost distruse în mod intenţionat sau dacă pe drum a avut loc un accident provocat din cauze ce urmează să fie identificate.
Potrivit anchetatorilor, nu există martori care să fi văzut momentul în care geamurile au fost sparte. Trenul Orient Express a revenit, sâmbătă, de la Istanbul la Gara de Nord din Bucureşti, de unde a plecat duminică spre Budapesta, având programată o oprire turistică de aproximativ cinci ore în Sinaia.
Firma Venice Simplon Orient Express organizează în fiecare an, începând din 2000, călătoria cu acest tren special, pe ruta Paris - Viena - Budapesta - Sinaia - Bucureşti - Varna - Istanbul - Bucureşti - Sinaia - Budapesta - Viena - Veneţia.
O călătorie cu Orient Express pe segmentul Istanbul - Veneţia costă, anul acesta, 10.540 de euro, iar în 2013 va ajunge la peste 14.000 de euro, potrivit preţurilor afişate online.
Orient Express a pornit în prima sa călătorie în octombrie 1883. Tras de locomotivă cu aburi, trenul a plecat de la Paris, a traversat Alpii, a trecut prin Budapesta şi Bucureşti şi s-a oprit la Constantinopol. Orient Express a purtat, de-a lungul timpului, tot felul de personaje, de la celebrităţi la indivizi consideraţi dubioşi. Anii '20 au fost perioada în care Orient Express s-a bucurat de maximum de popularitate. Pornind de la poveştile care înconjurau acest tren şi pe călătorii lui, în acea perioadă, celebra autoare Agatha Christie a scris romanul de succes "Crima din Orient Express", care, ulterior, a fost ecranizat pentru marele ecran.