monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Pericolele care îi pândesc pe copiii care socializează on-line

Izolarea, depresia, narcisismul exagerat şi riscul de a cădea în plasa unor pedofili sau reţele de pornografie infantilă sunt pericole reale la care se expun copiii care socializează on-line.

Specialiştii recomandă folosirea cumpătată a reţelelor de socializare on-line pentru a nu risca lipsa unei vieţi sociale reale. Socializarea excesivă pe reţele on-line precum Facebook sau Twitter poate determina izolarea fizică a individului şi, implicit, lipsa prietenilor din lumea reală chiar dacă în mediul virtual acesta are sute sau chiar mii de „prieteni”. Psihologii clujeni explică modul în care se ajunge la izolare. „Atunci când interacţionezi în mediul on-line îţi formezi abilităţi de comunicare diferite faţă de cele din societatea reală şi în timp se creează o discrepanţă între real şi virtual. Din cauza acestei discrepanţe se ajunge la o izolare fizică”, afirmă psihologul Bianca Macavei, asistent universitar la Catedra de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca. Reţelele de socializare, factor declanşator al depresiei

Pe lângă izolare şi lipsa prietenilor reali, pentru o parte din adolescenţii care fac exces de socializare on-line există şi riscul declanşării depresiei. Potrivit specialiştilor clujeni, comunicarea prin Facebook, Twitter şi alte reţele similare poate funcţiona ca un factor extern care declanşează depresia în cazul persoanelor care manifestă un respect de sine scăzut, au avut tulburări de comportament în copilărie şi alte probleme similare. Studii realizate în străinătate arată că persoanele care au peste 500 de prieteni pe Facebook riscă să se deprime dacă pun în balanţă succesul lor cu al prietenilor din listă. Mulţi dintre aceştia nu ţin însă cont că multe postări pot fi inventate.  Reţelele de socializare, risc de „narcisim toxic”

Pe lângă izolare şi depresie, folosirea excesivă a reţelelor de socializare poate să ducă şi la „narcisim toxic”, adică la un narcisism exagerat care se manifestă prin comportament egoist, aroganţă, lipsa empatiei şi sentimentul că totul i se cuvine. La această concluzie au ajuns cercetătorii de la Universitatea Western Illinois, SUA după ce au studiat un eşantion reprezentativ de adolescenţi şi adulţi. Potrivit cercetării, citată de www.guardian.co.uk, cei care se confruntă cu această problemă îşi schimbă foarte des imaginea de profil şi răspund într-o manieră agresivă comentariilor negative la adresa lor. Aceeaşi cercetare mai arată că foarte mulţi tineri nu mai sunt interesaţi să aibă relaţii de prietenie de durată ci sunt mai mult înclinaţi spre prietenii superficiale, temporare. Copiii şi adolescenţii pot cădea victime ale pornografiei infantile

Comunicarea prin reţele de socializare virtuale poate fi periculoasă pentru copii şi adolescenţi şi din alte puncte de vedere. Poliţiştii atrag atenţia că în spatele prietenilor de pe internet se pot ascunde pedofili sau persoane care racolează copii pentru pornografie infantilă de aceea este foarte important ca părinţii să fie atenţi asupra informaţiilor pe care la publică pe internet copiii. „Recomandările generale privesc protejarea datelor personale, protejarea parolei, evitarea întâlnirilor cu persoane cunoscute pe internet sau anunţarea părinţilor despre intenţia unor astfel de întâlniri, selectarea atentă a imaginilor pe care le postează pe internet, respingerea unor contacte „agresive” venite din partea altor persoane şi anunţarea acestor incidente”, explică Anca Sidonia Purdea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj. Ce recomandă poliţiştii pentru o navigare sigură pe internet

Poliţiştii clujeni le recomandă părinţilor să supravegheze activitatea copilului pe internet, să aşeze computerul într-o zonă deschisă de unde se poate uşor supraveghea copilul, să încurajeze copiii să le spună dacă cineva din mediul online îi face să se simtă inconfortabil ori le provoacă teamă. De asemenea, dacă un site încurajează copiii să transmită numele pentru a personaliza conţinutul acelui program, el trebuie ajutat să-şi găsească un nume fictiv. Copilul trebuie învăţat să aibă un comportament responsabil, cuviincios inclusiv pe internet, să nu transmită vulgarităţi, ameninţări sau injurii. Sursa foto: www.technobuffalo.com