monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Aderarea la Schengen, compromisă de evoluţiile politice din ţară

Emil Boc spune că ultimul raport pe MCV constituie un regres, care va face mari probleme României.

Fostul premier Emil Boc consideră că raportul Comisiei Europene pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) reprezintă un regres în justiţie, care ne-ar putea costa scump.„Cert este că acest raport consemnează din nefericire un regres în materie de justiţie din momentul în care noua putere a preluat guvernarea şi acest lucru pune în pericol aderarea României la spaţiul Schengen“, a subliniat Emil Boc. În opinia lui Boc, România era pregătită pentru aderarea la Schengen, dar evenimentele de pe scena politică, din ultima perioadă au compromis procesul. „Eram pregătiţi din punct de vedere tehnic şi politic ca în toamnă, cel puţin pe aerian şi pe maritim, să obţinem intrarea în spaţiul Schengen. Din nefericire, evoluţiile politice din ultimele două luni se pare că au compromis acest obiectiv important al României şi de importanţă pentru fiecare român din această ţară“, a mai spus primarul municipiului Cluj-Napoca. Potrivit lui Boc, dintr-o ţară model, România a ajuns „oaia neagră a Europei“,şi a avertizat că răul produs cu greu va fi recuperat în anii următori.Antonescu a recunoscut că s-ar putea să nu intrăm în SchengenDe altfel, preşedintele interimar, Crin Antonescu a admis, în urmă cu doar câteva zile că este probabil ca România să nu reuşească aderarea la spaţiul Schengen, dar că acest lucru nu se datorează evenimentelor politice care au avut loc în ultima perioada în ţara noastră. „Ştiţi foarte bine că accesul nostru în spaţiul Schengen, în ciuda îndeplinirii tuturor standardelor cerute - lucru cunoscut de mulţi - a fost blocat, a fost refuzat României până să vină la putere Guvernul Ponta şi, bineînţeles, cu mult înainte şi fără nicio legatura cu schimbarea constituţională a preşedinţilor Camerelor (Parlamentului - n.r.) în România sau suspendarea preşedintelui. Motivele din care accesul României în Schengen este blocat sunt diverse şi sunt de natura politică. În acest moment, este foarte de presupus că pretextul acesta (raportul pe MCV - n.r.) va fi folosit în continuare de către cei care se împotriveau şi înainte", a spus Antonescu, la RRA, întrebat dacă raportul pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe justiţie ar putea afecta procesul aderării la spaţiul Schengen. El a subliniat că, din punctul său de vedere, nu doar Olanda se va folosi de acest pretext pentru a amâna intrarea României în Schengen. „Din păcate, este mai probabil să nu reuşim aceasta intrare în Schengen, dar asta nu are nicio legatură, în fond, cu evenimentele politice din România", a adăugat atunci preşedintele interimar. Barroso: România a făcut un pas înapoi de pe buza prăpastiei. Un nou raport va fi făcut anul acesta

Ieri, Comisia Europeană a prezentat oficial, la Bruxelles, rapoartele privind reforma justiţiei şi lupta contra corupţiei în România şi Bulgaria. Documentele au fost elaborate în cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare (MCV). Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat, în prezentarea raportului privind MCV, că România a făcut un pas înapoi de pe buza prăpastiei, dar că trebuie să-şi respecte angajamentele, situaţia urmând a fi monitorizată şi un nou raport adoptat în acest an. „Evenimentele din România ne-au fisurat încrederea. Contestarea hotărârilor judecătoreşti, subminarea Curţii Constituţionale, anularea procedurilor stabilite şi eliminarea pârghiilor esenţiale pentru garantarea democraţiei au pus sub semnul întrebării angajamentul guvernului de a respecta statul de drept. Lupta politică nu poate justifica călcarea în picioare a principiilor democratice esenţiale", a spus Barroso, potrivit realitatea.net. Preşedintele Comisiei Europene a subliniat că România a făcut un pas înapoi de pe buza prăpastiei: "Aceste angajamente trebuie puse acum în aplicare în interesul României". „Vom continua să monitorizăm situaţia. Am solicitat să se mai întocmească un raport privind România înainte de finalul anului. În acest raport, vom vedea dacă semnele de întrebare au fost rezolvate în ceea ce priveşte statul de drept şi independenţa sistemului judiciar", a spus Barroso.Justiţia a primit şi bile albePe de altă parte, justiţia din România a primit o bilă albă pentru condamnarea fostului premier Adrian Năstase. Comisia Europeană dă drept exemplu hotărârea luată de instanţa supremă, despre care spune că este singura care a înregistrat progrese, mai arată realitatea.net. La capitolul bile negre, intră însă activitatea celorlalte instanţe din ţară. Specialiştii Comisiei Europene au descoperit probleme grave legate de procesele care îi vizează pe demnitari din administraţia publică locală. Autorii raportului consideră că procesele care vizează prefecţi, preşedinţi de consilii judeţene sau primari sunt blocate sau întârziate în mod nejustificat. O bilă albă primeşte şi Agenţia Naţională de Intergitate. Specialiştii comisiei constată o creştere a numărului de rapoarte, care sesizează incompatibilităţi în cazul demnitarilor. În schimb, raportul critică atitudinea Parlamentului României de nerespectare a deciziilor judecătoreşti definitive şi irevocabile. Comisia Europeană a scos în evidenţă cazul deputaţilor Sergiu Andon şi Florin Pîslaru, declaraţi incompatibili de instanţa supremă, dar care au în continuare calitatea de parlamentari, pentru că deputaţii din Comisia juridică au ignorat sentinţa instanţei. La capitolul bile albe intră şi iniţiativa unuia dintre partidele politice din România care a înfiinţat un Consiliu de etică. Potrivit realitatea.net, specialiştii Comisiei laudă hotărârea partidului de a exclude din rândurile sale un primar acuzat de fapte de corupţie, deşi acesta era popular. Edilul la care se face referire este Sorin Apostu, fostul primar al Clujului, trimis în judecată pentru fapte de corupţie.