monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Shakira vine din nou în România

Cântăreaţa columbiană Shakira, celebră pentru hituri precum "Whenever, Wherever", "La Tortura", "Waka Waka", "Hips Don't Lie", concertează, pe 7 mai, la Bucureşti. Concertul face parte din cadrul turneului mondial The Sun Comes Out, informează organizatorul, Emagic. După concertul susţinut în 2006 la Timişoara, în faţa a peste 20.000 de spectatori, anul acesta, Shakira concertează din nou în România, dar de această dată în Bucureşti, în Piaţa Constituţiei, pe 7 mai.

Biletele vor fi puse în vânzare vineri, online, pe www.myticket.ro, şi în reţeaua magazinelor Diverta din ţară. Există patru categorii de preţ, în funcţie de distanţa faţă de scenă: Golden VIP (cu loc pe scaun) - 380 de lei, Tribuna VIP - 280 de lei, Gazon A - 180 de lei şi Gazon B - 120 de lei.

"Shakira este unul dintre artiştii pentru care am primit extrem de multe rugăminţi din partea publicului pentru a organiza un nou concert în România. Mă bucur că acum fanii au ocazia de a o întâlni din nou, de data aceasta chiar la Bucureşti", a declarat Laura Coroianu, CEO Emagic.

Timbrul vocal inconfundabil şi mişcările de dans halucinante, devenite reprezentative pentru pasionala columbiană, i-au adus Shakirei o poziţie de top atât în rândul celor mai apreciate nume din industria muzicală internaţională, cât şi între cele mai senzuale artiste ale ultimului deceniu. Alături de şapte albume vândute în peste 60 de milioane de exemplare, palmaresul artistei include o colecţie impresionantă de premii - nu mai puţin de 142 de trofee şi distincţii, printre care două premii Grammy, şapte premii Latin Grammy, trei premii Billboard Music, 12 distincţii primite în cadrul ceremoniilor Billboard Latin Music Awards, şase trofee MTV şi patru World Music Awards, plus alte 260 de nominalizări la diferite premii ale industriei muzicale internaţionale.

După succesul răsunător al piesei "Whenever, Wherever", lansată în 2001, Shakira a stabilit record după record, "Underneath Your Clothes", "Que Me Quedes Tu", "The One", "Las de la Intuicion", "She Wolf", "La Tortura", alături de Alejandro Sanz, şi "Beautiful Liar", alături de Beyonce, fiind doar câteva dintre hiturile care s-au clasat pe primul loc în topuri ale divei latino.

Mai mult decât atât, Shakira este singurul artist care are nu mai puţin de patru single-uri în clasamentul celor mai bine vândute 20 de piese ale ultimului deceniu, printre care se numără şi celebra "Hips Don't Lie", cel mai bine vândut single al secolului al XXI-lea, piesa care a ocupat poziţia întâi în topurile muzicale din 55 de ţări. Imnul Cupei Mondiale de fotbal din 2010, "Waka, Waka", a fost un alt succes fulminant al artistei, single-ul vânzându-se în peste 2 milioane de copii în întreaga lume, devenind, totodată, cel mai ascultat imn din istoria acestei competiţii.

Cel mai recent material discografic al Shakirei, "Sale el Sol", lansat în octombrie 2010, a debutat direct pe prima poziţie în Billboard Top Latin Albums şi pe locul al şaptelea în Billboard 200, unde a rămas timp de 12 săptămâni consecutive, în timp ce single-ul "Loca" a făcut înconjurul lumii, clasându-se pe primul loc în topurile din America Latină şi Europa.

Shakira susţine mai multe proiecte umanitare în America Latină, în special prin Fundaţia ALAS (America Latina Accion Solidaria), care a inaugurat mai multe şcoli, pe care le consideră "restaurantele sufletului". Cântăreaţa columbiană a înfiinţat Fundaţia Pies Descalzos în 1995, cu scopul de a construi mai multe stabilimente educaţionale pentru copiii săraci, în diverse zone de pe teritoriul Columbiei.