monitorulcj.ro Menu
Actualitate

EducaTIFF, proiectul prin care copiii învață să iubească filmul

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) se adresează cinefililor de toate vârstele, iar copiii au un program dedicat lor în totalitate, cu activități gândite special pentru vârsta lor.

Programul de educație media și cinematografică din cadrul TIFF se numește EducaTIFF și se adresează cu precădere copiilor și tinerilor. Proiectul a debutat în 2009, cu scopul de a (re)aprinde pasiunea publicului tânăr şi foarte tânăr pentru magia artei cinematografice şi de a influenţa primii paşii către o agendă solidă şi coerentă de programe şcolare de educaţie media. Astăzi, când toată lumea este expusă constant şi adesea agresiv la comunicarea media, cei mai tineri sunt şi cei mai vulnerabili. Filmele pentru copii şi adolescenţi se adresează unui public ale cărui nevoi emoţionale şi culturale ating cote foarte ridicate.

Viitori critici de film

Educaţia cinematografică stimulează învăţarea şi percepţia critică, analizele şi dezbaterile asupra emoţiilor şi topicilor stârnite de filme. De asemenea, prin educaţia cinematografică, copiii şi tinerii devin capabili să folosească filmul ca sprijin al propriei creativităţi, iar industria filmului trebuie să le respecte opiniile.

Prin dezvoltarea programului EducaTIFF, TIFF îşi asumă misiunea de a forma, începând de la o vârstă foarte tânără, un public de film avizat şi îşi încadrează eforturile alături de cele ale altor proiecte europene similare.

Filmul, dezbătut la școală

Proiectul cuprinde proiecţii de film bazate pe o platformă educaţională, oferită instituţiilor de învăţământ din judeţul Cluj, prin care profesorii vin în contact cu resurse de dezvoltare de planuri de lecţie (training-uri, prelegeri şi dezbateri post-proiecţie în cinema şi/sau în şcoală, materiale educaţionale). Filmele sunt programate pe categorii specifice de vârstă şi sunt bazate pe un puternic background internaţional de bune practici educaţionale.

Pe parcursul primelor trei ediții, EducaTIFF a atras 3.500 de spectatori către filmele special alese pentru elevi și profesorii însoțitori.

Valoarea, recunoscută

EducaTIFF este un proiect dezvoltat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc.

Ca o recunoaștere a meritelor programului, vara trecută EducaTIFF a fost selectat în cadrul seminarului Europa Cinemas' Young Audience din Bologna, reprezentând o premieră pentru România. La acest succes s-a adăugat în toamnă Premiul pentru Cel mai bun proiect educaţional la Gala Premiilor în Educaţie, eveniment organizat de Fundaţia Dinu Patriciu.

Ediția din acest an este un proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, sponsorizat de Petrom şi UPC, sprijinit de Institutul de Film Danez.

Partenerii locali ai proiectului sunt Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj, Centrul Cultural German, Institutul Francez, Cinema Victoria, Asociaţia VictoriaFilm, Fundaţia Noi Orizonturi, Palatul Copiilor și Casa Corpului Didactic Cluj.

Partenerii media sunt Transilvania Look, Transilvania L!VE, Transilvania Tube, Transilvania Reporter, Citynews.ro, Monitorul de Cluj, Zile şi Nopţi, Cinematique, ParintiClujeni.ro