monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Aeroportul Mureş pierde în faţa Clujului

Justiţia dă dreptate aeroportului clujean, în procesul cu Aeroportul Târgu Mureş, pentru concurenţă neloială.

Prin sentinţa pronunţată joi, 17 mai 2012, Curtea de Apel Cluj menţine hotărârea atacată de Consiliul Judeţean (CJ) Mureş privind suspendarea aplicării stimulentelor instituite de schema de tarife aeroportuare aplicabilă Aeroportului Transilvania Târgu Mureş în anul 2012.„Prin hotărârea pronunţată, instanţa a apreciat că actul administrativ emis de CJ Mureş conţine dispoziţii care pot produce consecinţe greu de înlăturat, de natura relocării de trafic aerian de pe Aeroportul Cluj-Napoca pe Târgu Mureş şi face imposibilă păstrarea condiţiilor normale de concurenţă în regiune între aeroporturi, în contextul în care unui aeroport i se permite promovarea unor tarife la un nivel extrem de scăzut, aproape de zero, iar celelalte aeroporturi sunt ţinute să aplice tarife în concordanţă cu prevederile legale naţionale şi comunitare”, se arată, într-un comunicat de presă al Consiliului Judeţean Cluj.

Alin Tişe: „Se intră în normalitate“

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe susţine că „decizia Curţii de Apel Cluj reprezintă intrarea în normalitate prin crearea unei concurenţe reale şi loiale între aceste două aeroporturi. Practic, din acest moment, Clujul şi Mureşul sunt pe picior de egalitate în ceea ce priveşte atragerea companiilor aeriene. Era totuşi nefiresc ca, printr-o concurenţă neloială, Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca să-şi diminueze atât numărul de zboruri cât şi traficul de pasageri, în condiţiile în care fiecare clujean a contribuit financiar la modernizarea acestuia, fără niciun ajutor guvernamental sau de altă natură”.

Finațare ilegală

Vă reamintim că în 19 martie, Consiliul Judeţean Cluj a sesizat instanţa cu privire la adoptarea de către Consiliul Judeţean Mureş a unor scheme tarifare cu nesocotirea prevederilor legale. Tribunalul Cluj a admis acţiunea CJ Cluj, suspendând aplicarea acestor tarife stabilite de CJ Mureş, dar CJ Mureş a declarat recurs. Totodată, în 17 ianuarie, CJ Cluj acuza CJ Mureş de concurenţă neloială în ce priveşte finanţarea Aeroportului Târgu-Mureş.