monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Sărbătoarea tinerilor la Câmpenești

Punerea pietrei de temelie la Centru de tineret al Arhiepiscopiei Clujului.

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a oficiat sâmbătă, 12 mai 2012, slujba punerii pietrei de temelie pentru cel de-al doilea Centru misionar-social pentru tineret „Sfântul Ioan Valahul” din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, care urmează să fie construit în localitatea Câmpeneşti, judeţul Cluj. Tot în cadrul unui eveniment similar, în data de 26 aprilie, Mitropolitul Andrei sfințea piatra de temelie a unui alt Centru de Tineret la Sângeorz Băi, destinat în principal pentru tinerii din județul Bistrița-Năsăud. Mitropolitul Andrei a subliniat că este de maximă importanţă înfiinţarea celor două Centre pentru Tineret: „Viitorul nostru este legat de tânăra generaţie. Cum îi formăm pe tineri, aşa îi vom avea. Şi consider că s-a făcut şi se face prea puţin pentru tineri. Şi atunci e nevoie de aceste două Centre în care activităţile catehetice şi de relaxare să fie cele potrivite, să fie continue, să fie bine organizate”. Evenimentul a început sâmbătă dimineaţa la ora 09.30 cu slujba de binecuvântare a bisericii de lemn din incinta viitorului Centru. Această biserică în stil maramureșean va face parte din acest complex și a fost ridicată în urmă cu câțiva ani pe terenul pe care va fi ridicat Centrul misionar.În continuare, Înaltpreasfinţia Sa a oficiat Sfânta Liturghie, în pridvorul bisericii de lemn, alături de un sobor de slujitori din care au făcut parte: vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Clujului, părintele Iustin Tira, consilierul pe probleme de protocol, Arhidiaconul Claudiu Grama, directorul seminarului Teologic Părintele Cristian Sonea, inspectorul de religie al judeţului Cluj, Părintele Liviu Vidican Manci, parohul din Câmpeneşti Părintele Cosmin Vele. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de către elevi ai Seminarul Teologic Liceal Ortodox, sub îndrumarea Părintelui profesor Petru Stanciu. În cadrul cuvântului de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Andrei le-a vorbit tinerilor prezenţi şi credincioşilor despre importanţa misiunii pe care Biserica trebuie să o facă în rândul tinerilor: „Dacă vrem o Românie mai bună, n-o putem face decât cu oameni mai buni. Şi pentru ca mâine să avem oameni mai buni, trebuie să ne ocupăm serios de tinerii noştri de astăzi. Şi se face prea puţin pentru tineri. În acest sens, la Câmpeneşti, şi nu numai, vom construi, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al oamenilor darnici, Centre misionare în care să se poată organiza activităţi catehetice, educative şi de destindere pentru tinerii noştri”.După încheierea Sfintei Liturghii, de la ora 12.30 a avut loc slujba punerii pietrei de temelie a noului Centru de Tineret. La eveniment au fost prezenți şi reprezentanții autorităţilor locale şi judeţene. Primarul comunei Apahida, Ionel Farcaş, de care aparţine localitatea Câmpeneşti, a declarat ca va sprijini acest proiect: „În urmă cu câţiva ani, am pus bazele acestui Aşezământ. Am ajutat şi atunci cu tot ceea ce s-a putut, cu materiale şi cu tot ceea ce trebuie să înceapă o construcţie. Anii au trecut, Câmpeneştiul a fost un sat aproape şters de pe harta comunei, un sat care a suferit mult din cauza regimului trecut şi care în prezent se bucură de tot sprijinul meu pentru a reda viaţă, pentru a aduce pe aceste meleaguri noi familii, noi oameni, iar cei care au părăsit satul să se reîntoarcă în acest sat”.A urmat, începând cu ora 13.00, un program religios și artistic pregătit de mai multe grupuri de tineri (de la Clubul Copiilor, de la ASCOR Cluj şi de la Oastea Domnului etc.), care a inclus: sceneta cu titlul „Viaţa Sfântului Ioan Valahul” în interpretarea copii de la Clubul Copiilor din Cluj-Napoca, sub îndrumarea lui Radu Copil şi a Oanei Băilă; cântece şi poezii pregătite de elevi de la Liceul pentru Deficienţi de Vedere, coordonaţi de Bogdan Dincă  (organizatorul atelierului de chitară la Biserica Studenţilor) şi Raluca Ştefan (consilier social la ASCOR); cântece la chitară interpretate de Sabina Cotoară şi Iulia Mureşan, membri ASCOR Cluj și cântece religioase pregătite de copiii de la Oastea Domnului, coordonaţi de Părintele Claudiu Melean.    După programul religios, a urmat o agapă pentru toţi copiii şi tinerii prezenţi (300 de sandviciuri şi prăjituri, apa și suc) la Câmpeneşti. Până după amiază, tinerii au rămas la Câmpeneşti pentru jocuri de grup (fotbal, voley şi alte jocuri) şi cântece la chitară.Transportul la Câmpeneşti în dimineaţa zilei de sâmbătă a fost oferit gratuit de către Arhiepiscopie cu un autocar, care a pornit la ora 8:30 din faţa Catedralei. A avut loc şi premierea cu cărţi religioase şi iconiţe cu „Sfântul Ioan Valahul”, patronul viitorului Centrul oferite de Înaltpreasfințitul Mitropolit Andrei copiilor şi tinerilor care au urcat pe scenă. Pentru a oferi tinerilor o alternativă instituțională de a se recrea și de a se educa într-un mediu curat sufletește, Arhiepiscopia Clujului, pe lângă proiectele sociale pe care le desfășoară în prezent: centre de zi, școli speciale pentru copiii care au abandonat școala, intenționează organizarea a două Centre misionare pentru tineri, la Câmpenești și la Sângeorz Băi.  Centrul va funcţiona ca o locaţie de tabere de vară şi de iarnă (dar şi pentru alte acţiuni) pentru copiii şi tinerii din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, în special pentru cei din județul Cluj. Centrul va fi construit pe o suprafață de câteva hectare aflate în folosința Arhiepiscopiei și va include spații de cazare și terenuri de sport.   

Tabără cu tinerii din parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj

Radu CopilDe joi seara, 17 mai, şi până duminică, 20 mai 2012, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul clujean Mănăştur, organizează pentru membrii grupului parohial de tineret o tabără de weekend la Mărişel.Programul celor trei zile de tabără include activităţi diversificate, precum: discuţii duhovniceşti, rugăciunea de dimineaţă şi seară, activități de grup, toate având scopul unei mai bună cunoaştere şi conlucrare între membrii grupului, cântece la chitară şi jocuri de animaţie, o drumeţie, foc de tabără, iar duminică participare la Sfânta Liturghie.Tema taberei este „Credinţa pentru tineri” şi va atinge următoarele subiecte: cum recunoaştem un om credincios, ce presupune pentru un tânăr a fi creştin, despre har, credinţa ca şi dar al lui Dumnezeu şi lucrare a omului. În tabără vor fi prezenţi pr. paroh Dan Hognogi şi pr. prof. Dorin Ielciu, iar activităţile vor fi coordonate de Radu Copil şi Oana Băilă, vicepreşedinte al ASCOR Cluj.Grupul de tineret de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” se întruneşte săptămânal, începând din data de 16 ianuarie 2012. Activităţile principale ale serilor de tineret sunt discuţii tematice religioase, vizionarea de filme, prezentări de carte şi ateliere practice, etc.

Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj găzduieşte Săptămâna Sănătăţii Mintale

Ediţia a III-a a manifestării intitulate Săptămâna Sănătăţii Mintale (14-20 mai 2012) este organizată de „Minte Forte. Organizaţie pentru promovarea sănătăţii mintale”, în parteneriat cu Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Facultatea de Teologie Ortodoxă şi Facultatea de Teologie Catolică din cadrul Universităţii clujene Babeş-Bolyai. Domnişoara psiholog Dumitriţa Simion, coordonator al Organizaţiei Minte Forte, a oferit detalii despre scopul manifestării: „Minte Forte este o organizaţie non-profit, înfiinţată în urmă cu aproximativ un an şi jumătate, şi care este dedicată promovării sănătăţii mintale. Ne dorim să creăm condiţiile pentru ca fiecare persoană să se poată bucura de o sănătate mintală cât mai bună. Sănătatea mintală este mai mult decât absenţa bolii mintale, este o stare de echilibru emoţional şi social, o stare în care suntem în armonie cu noi înşine şi cu oamenii din jurul nostru, în care ne putem valorifica abilităţile şi cunoştinţele într-un mod eficient şi putem să ducem la îndeplinire cu brio sarcinile zilnice. Există întotdeauna loc de îmbunătăţiri, de la abilităţile noastre de a depăşi stresul cotidian, şi până a ne depăşi frici mai mult sau mai puţin intense, cum ar fi frica de a vorbi în public, pe care majoritatea dintre noi o au într-o măsură mai mare sau mai mică. E bine de ştiut că putem face foarte multe lucruri pentru ca mintea noastră să funcţioneze mai bine. Din păcate există un grad destul de mare de dezinformare, foarte multe concepte care nu sunt clare, bolile psihice nu sunt înţelese foarte bine, iar modalităţile de optimizare nu sunt foarte bine cunoscute. Tocmai din acest motiv a fost iniţiată de către Organizaţia noastră Săptămâna Sănătăţii Mintale. Aceste evenimente sunt menite să aducă un pic mai multă lumină asupra tuturor acestor teme legate de sănătatea mintală. Scopul organizării ei este acela de a ridica nivelul de informare a populaţiei clujene legat de temele de sănătate mintală. E important pentru noi să aducem specialiştii în sănătate mintală din Cluj în dialog cu ceilalţi oameni. Nu avem prea des ocazia de a vorbi cu un psiholog, un psihoterapeut, de a-i pune întrebări atunci când avem tot felul de nelămuriri. Manifestarea aceasta creează un spaţiu pentru ca acest lucru să se întâmple, adică un dialog deschis”.Manifestarea a debutat luni, 14 mai, de la ora 18, în sala Nicolae Colan a Facultăţii de Teologie Ortodoxă, cu o prelegere despre „Atacul de panică”, susţinută de psihoterapeutul Amalia Ciucă. În continuare, marţi 15 mai, la aceeaşi oră, a avut loc o discuţie cu psihoterapeutul Ramona Moldovan pe tema „Psiholog sau psihiatru?”, în cadrul căreia particpanții au putut viziona şi un film documentar pe acest subiect. Miercuri  16 mai, de la ora 18, a avut loc o altă discuţie pe tema „Depresia”, cu psihologul Raluca Anton. Joi 17 mai psihoterapeutul Anca Dobrean ora 18 a ţinut o prelegere despre „Comportamentul opozant la adolescenţi”. Locul de desfăşurare al acestor evenimente a fost Sala Colan a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. O a doua parte a zilelor Săptămânii Sănătăţii Mintale se va desfăşura la Facultatea de Teologie Romano Catolică de pe str. Iuliu Maniu nr. 5, et. 2, şi va sta sub semnul Atelierelor de dezvoltare personală. Astfel, în data de 19 mai, de la ora 10 psihologul Adelina Mureşan va prezenta tema „Învaţă să spui NU!”, iar de la ora 14, psihologul Simona Iordăchescu va vorbi despre „Autocunoaştere prin psihodramă”. În data de 20 mai, de la ora 10, psihologul Simona Ştefan va explica „Cum se face faţă emoţiilor?”, iar de la ora 14 psihologul Anca Tomşa va vorbi despre „Relaxarea pentru toţi”. Intrarea este liberă la aceste manifestări, astfel încât atât studenţii teologi, cât şi orice tânăr sau persoană interesată poate lua parte la aceste prelegeri, proiecţii de filme  şi ateliere de dezvoltare personală.

Conferinţa preoţilor clujeni pe tema suferinței și a îngrijirii bolnavilor

Întrunirea preoţilor din Protopopiatul Cluj II, a început luni, 14 mai, la ora 10, cu o slujba de Te Deum oficiată în capela Seminarului Teologic Ortodox, în prezența Mitropolitului Andrei. Conferința propriu zisă a fost găzduită de Facultatea de Teologie Ortodoxă şi s-a desfăşurat sub preşedinţia Înaltpreasfinţiei Sale Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, în  prezenţa Consilierului Cultural al Arhiepiscopiei, Părintele Ştefan Iloaie şi a Părintelui Protopop Gheorghe-Dragoş Braica.      Tema conferinței a fost „Taina Sfântului Maslu și îngrijirea bolnavilor”, temă care a fost prezentată sub forma unei lucrări susţinute de preotul misionar Dan Melenti de la Spitalul Municipal Clujana şi de preotul Bogdan Pop de la Spitalul de Recuperare. Această întâlnire a oferi șansa unor reflecții teologice și parctice asupra suferinței, datorită căreia, creștinii merg în spitale să-i viziteze mai cu seamă pe cei care sunt singuri şi nu au pe nimeni care să-i ajute. Reflectând asupra acestei mari provocări pentru lumea creștină, Mitropolitul Bartolomeu spunea: „Pentru că există suferință Biserica are astăzi preoţi în spitale - şi încă nu are de ajuns - pentru ca cel singur, părăsit sau nepărăsit, să simtă o rugăciune şi o mână caldă, duioasă, pe fruntea lui înfierbântată şi să simtă prezenţa lui Iisus prin rugăciune, înainte de a fi dus pe masa de operaţie”. În final au fost discutate şi anumite probleme administrative şi pastoral misionare.