monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Harnic şi bun profesionist. Aşa îl văd clujenii pe Boc!

      Sub: 50% dintre clujeni au încredere multă şi foarte multă în Emil Boc. Marius Nicoară, cu 29% încredere, este departe de fostul primar la Clujului.

 

 

Un sondaj realizat la Cluj arată că locuitorii municipiului au aprecieri pozitive despre Emil Boc.

Referindu-se la perioada în care Emil Boc a fost primar, între 60 şi 80% dintre respondenţi au manifestat aprecieri pozitive.

Boc este văzut ca harnic (70%), cinstit (63%), bun profesionist (62%), şi, cel mai important, un om căruia îi pasă de problemele Clujului (78%).

 

Un premier “bun pentru Cluj”

 

Referitor la perioada în care Emil Boc a fost şef al Guvernului, clujenii îl văd ca pe un premier care a avut intenţii bune, a făcut lucruri bune (mai ales pentru Cluj) şi, deşi a avut dificultăţi în a se impune în faţa celor din Bucureşti, a adoptat măsuri îndrăzneţe, care au fost aplicate şi în alte ţări din UE.

Aproape jumătate dintre respondenţi (48%) consideră că Emil Boc a avut o contribuţie importantă la realizarea unora dintre investiţiile majore din Cluj pe durata în care a fost premier.

 

Boc a fost victima comunicării deficitare

Lipsa unei comunicări eficiente este văzută drept cauza importantă a imaginii negative a guvernării Boc, mai arată sondajul.

 

Emil Boc, favorit la urne!

 

Răspunsurile la întrebarea referitoare la intenţia de vot în alegerile locale indică preferinţa clujenilor pentru Emil Boc: 42% din totalul eşantionului, reprezentând 47% dintre cei are şi-au exprimat o opinie.

Astfel, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri locale, 47,1% dintre clujeni ar vot acu Emil Boc (PDL), 19,8% cu Marius Nicoară (USL = PSD+PNL+PC), 4,1% cu Mircia Giurgiu (independent), 8,2% cu Ioan Rus (PSD), iar 6,2% cu Gheorghe Funar (PRM).

În cazul unui al doilea tur de scrutin (absolut ipotetic, din moment ce legea prevede alegerea primarului din primul tur), diferenţa cea mai mică este între Emil Boc şi Marius Nicoară (25%), atât Adrian Popa, cât şi Radu Moisin fiind puternic dominaţi de Marius Nicoară.

Astfel, un vot direct doar între Emil Boc (PDL) şi Marius Nicoară (USL) ar produce următoarele rezultate: Emil Boc 62,5%, Marius Nicoară 37,5%. De menţionat că sexul, vârsta, locul de naştere şi nivelul de educaţie nu prezic/explică în mod semnificativ statistic preferinţele pentru unul sau altul dintre candidaţi.

Sondajul a fost realizat de specialişti din mediul academic clujean, în luna martie 2012, pe un eşantion de aproximativ 1.000 de subiecţi aleşi aleatoriu din populaţia municipiului Cluj-Napoca şi intervievaţi faţă în faţă.

Marja maximă de eroare este de 4% pentru un nivel de încredere (probabilitate) de 95%, Structura eşantionului reproduce structura populaţiei oraşului în funcţie de etnie, sex şi vârstă.

 

PDL şi USL, aceeaşi... proporţie

 

Intenţiile de vot pe partide indică o egalitate între PDL şi USL (PNL+PC+PSD), fiecare dintre formaţiuni fiind alese de aproximativ un sfert dintre respondenţi. Astfel, dacă duminică ar fi alegeri, 24% ar vota USL, 25% PDL, 3% PRM, 1% UNPR, 8% UDMR, 1% PC (deşi face parte din USL), 6% PPDD, 2% PNG.

Dintre cei intervievaţi, 20% nu ar vota, 11% nu ştiu cu cine ar vota, respectiv 6%  ar vota cu un alt partid.