monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Habitat for Humanity, de 13 ani în Cluj

Asociaţia Habitat for Humanity marchează, pe 13 mai, 13 ani de existenţă în Cluj. Vor fi organizate două acţiuni: oameni de afaceri vor munci pentru o locuinţă din Câmpeneşti, iar pe Cetăţuie vor fi lansate 76 de lampioane.

Pentru a celebra cei 13 ani de activitate, Habitat Cluj va organiza pe parcursul zilei de 13 mai 2012 două activităţi. Astfel, duminică, între orele 9.00-16.00, opt membrii ai clubului oamenilor de afaceri din Cluj-Napoca, bizz.club vor lucra la realizarea locuinţei familiei Băbeanu, în Câmpeneşti. Casa va fi terminată în toamna anului 2012.Tot duminică, va avea loc evenimentul „Lansează-ți dorințele spre cer”, la Crucea de pe Cetățuie când, de la ora 20.30, vor fi lansate simultan 76 de lampioane zburătoare. Organizatorii spun că acestea sunt un simbol al speranței, iar lansarea lor este însoțită de punerea unei dorințe. „Este totodată o tehnică de eliberare a grijilor și a problemelor. Numărul ales pentru lampioane este unul simbolic: fiecare lampion reprezintă una din cele 76 de locuințe Habitat construite în cei 13 ani de activitate ai Habitat for Humanity Cluj”, au declarat reprezentanţii asociaţiei.Participanții la eveniment vor putea alege un mesaj deja realizat, legat de locuire, sau vor putea scrie propriile lor dorințe care vor fi lipite pe lampioanele zburătoare, lansându-și apoi dorința la cer. Astfel, clujenii sunt invitaţi să își lanseze propriile dorințe alături de voluntarii, echipa și familiile partener Habitat for Humanity Cluj, duminică, de la ora 20.30.În prezent, Habitat Cluj derulează un program de renovări și reabilitări, constând în izolarea termică a blocurilor și în reparații pentru familii individuale care au o nevoie urgentă a intervenției.