monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Zece ani de cercetări arheologice la Roșia Montană

O dezbatere pe această temă are loc la Alba Iulia.

Zece ani de cercetări arheologice la Roșia Montană – aceasta este tema unei dezbateri care reunește la Alba Iulia circa o sută de istorici și arheologi din țară și străinătate, în cadrul unui simpozion organizat de Muzeul Național al Unirii Alba Iulia și Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia.Programul evenimentului include prezentări și dezbateri, o expoziție amenajată în clădirea Rectoratului Universității și o vizită la Galeria Cătălina-Monulești din Roșia Montană, aflată în curs de restaurare. Printre invitații prezenți se numără specialiștii Beatrice Cauuet, Laboratoire TRACES-CNRS, Université Le Mirail, Toulouse; David Jennings, Oxford Archaeology; Acad. Alexandru Vulpe, Preşedintele Secţiei de Arheologie şi Ştiinţe Istorice a Academiei Române; Acad. Răzvan Theodorescu, membru al Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audio-Vizual a Academiei Române; Paul Damian, director adjunct al Muzeului Național de Istorie a României, Bucureşti; Moise Achim, prorectorul Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia; Constantin Inel, director adjunct al Muzeului Național al Unirii Alba Iulia.Specialiștii prezintă istoricul cercetărilor arheologice de la Roșia Montană și situația din prezent a patrimoniului cultural de aici, rolul autorităților în conservarea patrimoniului și proiectele de punere în valoare a acestuia, cu accent pe restaurarea galeriei Cătălina-Monulești.Până în prezent, în conformitate cu angajamentele luate, compania Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) a susținut ample cercetări și a reabilitat o parte importantă a acestei galerii cunoscute la nivel internațional, astfel încât publicul poate vizita o zonă în siguranță. „Galerii similare există și la Brad, Bucium sau Almașu Mare, dar Cătălina-Monulești este prima galerie romană reabilitată pentru accesul publicului în siguranță și ea poate fi integrată, după finalizarea lucrărilor, în circuitul turistic”, declară Adrian Gligor, Vicepreședinte Patrimoniu și Dezvoltare Durabilă, RMGC.

„Ansamblu coerent” de artefacte de epocă romană

Experții în arheologie minieră au stabilit pe baza datării cu radiocarbon că artefactele descoperite în galeria Cătălina-Monulești, provenind de la scările de acces și de la o instalație hidraulică de evacuare a apei, datează din epoca romană (secolul al II-lea d.H.).„Descoperirea in-situ a acestui ansamblu coerent de artefacte de epocă romană este deosebit de importantă. Se conturează în acest fel un ansamblu unitar şi coerent de vestigii ce vor constitui o atracţie turistică deosebită în viitorul muzeu al mineritului pe care RMGC s-a angajat să îl amenajeze în sectorul Cătălina-Monuleşti. Acest perimetru minier va putea fi vizitat în condiţii de siguranţă deplină, iar vizitatorii vor avea ocazia să descopere calitatea inginerească deosebită a minerilor romani, atât din perspectiva lucrărilor miniere propriu-zise (galerii trapezoidale, planuri înclinate), cât şi a amenajărilor şi instalaţiilor utilizate în subteran în vederea asigurării securităţii (armături), circulaţiei (scări monoxile etc.) şi a evacuării apelor subterane”, subliniază dr. Beatrice Cauuet, specialist în arheologie minieră și coordonatorul lucrărilor de cercetare.Conform specialiștilor care studiază zona, un proiect minier modern reprezintă singura soluție viabilă pentru salvarea patrimoniului cultural de la Roșia Montană. „Cazul Roşia Montană trebuie tratat cu foarte multă responsabilitate, dar fără prejudecăţi şi fără subiectivism exagerat. Până acum, prin argumente emoţionale şi punerea în circulaţie a unor informaţii false, s-a încercat acreditarea ideii că principalul pericol la adresa patrimoniului vine din partea proiectului minier, ignorându-se atât preocupările RMGC de a investi masiv în salvarea şi restaurarea acestuia, cât şi starea avansată de degradare în care se găsea deja acesta la momentul în care RMGC şi-a anunţat intenţia de a desfăşura activităţi în zonă”, este de părere academicianul Răzvan Theodorescu.Simpozionul de la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia găzduiește și expoziția „Mineritul, o istorie continuă la Roșia Montană”, care prezintă artefacte descoperite la Roșia Montană în cadrul Programului Național de Cercetare „Alburnus Maior” (2001 - 2006), inițiat de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și coordonat de Muzeul de Istorie a României, cu finanțarea RMGC conform obligațiilor legale.