Actualitate
Cum am testat dacă există o comunitate a bicicliștilor la Cluj
Joi seara, cam o duzină de bicicliști s-au adunat în fața clădirii redacției Monitorului de Cluj în „semn de protest” față de publicarea, zilele trecute, a articolului intitulat „Bicicliștii mai lipseau!”.
În articolul care a provocat supărarea bicicliștilor („A fost picătura care a umplut un pahar mai vechi”, după cum a explicat unul dintre participanți), se spunea că ediţia de luna aprilie a Marşului Bicicliştilor clujeni ar putea da peste cap şi mai mult circulaţia din oraş, îngreunată oricum foarte mult din cauza lucrărilor la linia de tramvai.„Mesajul pe care vrem să îl transmitem este unul pozitiv, paşnic, deschis la dialog cu presa locală, legat de faptul că realitatea oraşului ne spune că nu bicicletele încurcă mai mult traficul clujean, ele fiind chiar o posibilă soluţie la decongestionarea acestuia”, ne-au anunțat (din vreme!) organizatorii întâlnirii.Revenind la problema semnalată în articolul care a generat reacția bicicliștilor, ei ne-au spus că marșul a decurs fără mari probleme.„Adevărul e că am solicitat autorităților stabilirea unui traseu care să încurce cât mai puțin circulația în oraș”, a recunoscut Groller Geza, de la Reacție în lanț, liderul grupului care a venit la Monitorul. Groller spune că, în linii mari, Marşului Bicicliştilor din luna aprilie s-a desfășurat fără blocaje, însă, „până la urmă, tot ne-am împotmolit, în zona Primăriei”.În cursul întâlnirii noastre, liderii bikerilor ne-au schițat rapid un tablou cu principalele probleme cu care se confruntă în circulația cotidiană pe două roți și au făcut cadou redacției o bicicletă „ca redactorii să se convingă personal cum poți circula prin oraș ca biciclist”. Așa că, la următoarea ediție a Marşului Bicicliştilor, vă vom putea spune și cum se circulă cu bicicletă prin Cluj. Promitem!Și dacă vreți un răspuns la întrebarea din titlu, după întâlnirea de joi seara de la Monitorul, răsunsul este unul categoric: Da, există.