monitorulcj.ro Menu
Actualitate

2.400 de studenţi au participat la JobShop

Peste 2.400 de studenți au participat la cea de-a XVIII-a ediție a evenimentului de carieră JobShop, organizat de către BEST Cluj-Napoca, în perioada 23-26 aprilie.

Pe parcursul celor patru zile au avut loc diverse activităţi precum workshopuri, prezentări ale unor cariere de succes, prezentări de burse, vizite la companii și întâlniri cu reprezentanți ai firmelor participante. JobShop a venit şi cu oferte de locuri de muncă pentru studenţi şi absolvenţi.În cadrul evenimentului au fost prezente 36 de companii, printre acestea aflându-se Star Transmissions Cugir, Steelcase, HILTI Romania, .msg system, Gameloft, misoft systems, LMS, piTechnologies, CodeSpring, SC Greppy system srl, Emerson, Continental AG Romania, Procter&Gamble, Altom Consulting SRL, Property Shark / Yardi, iQuest, HP Software Cluj-Napoca.

Potrivit organizatorilor, cele mai multe oferte de lucru au fost pe domeniul IT, o cerere mare fiind pentru programatori, testeri sau developeri. Nu au lipsit însă nici firme care căutau agenți de vânzări, promoteri, jurnaliști, radar tool developer, 3D animator, videogame programmer, manageri de zonă, ingineri proiectanţi, ingineri automatiști sau chiar locuri de muncă în inginerie economică și metalurgică.JobShop este cel mai mare eveniment naţional de carieră pentru studenţii şi absolvenţii din România, fiind dezvoltat de organizaţia BEST în trei dintre cele mai mari centre universitare din ţară: Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara.