monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Tricouri cu „Enjoy Cocaine”, la librărie

O librărie din Cluj-Napoca a fost amendată cu 20000 lei de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Cluj din cauză că vindea tricouri, ambalate în doze, pe care era inscripţionat mesajul „Enjoy Cocaine”.

„Prin promovarea unor astfel de produse, consumatorii sunt induşi în eroare cu privire la « efectele benefice » ale consumului de substanţe stupefiante. Mai mult produsul este comercializat prin intermediul unor unităţi, care prin specificul lor, au menirea de a educa consumatorii”, a declarat Mircea Radu, comisar şef al CJPC Cluj.El a mai adăugat că atât sloganul regăsit pe ambalaj şi produs, cât şi forma ambalajului, reproduc o parte din însemnele grafice ale unei companii ce comercializează băuturi răcoritoare, ceea ce inoculează ideea consumului de substanţe interzise.„Pentru comportamentul incorect manifestat în relaţia cu consumatorii operatorul economic a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 20.000 lei”, a precizat Mircea Radu. De asemenea, va fi înaintată o adresă către Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Cluj în vederea luării măsurilor care se impun, pentru a preîntâmpina promovarea unor astfel de îndemnuri.Conducerea CJP Cluj le solicită operatorilor economici care pun la comercializare produse de acest gen, să ia în considerare impactul negativ pe care îl pot avea asupra consumatorilor vulnerabili şi chiar să refuze comercializarea lor.