monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Concert God is an Astronaut, pentru prima dată la Cluj!

Una dintre cele mai importante formații ale curentului post-rock va susține săptămâna viitoare un concert într-un club din Cluj-Napoca.

După ce anul trecut au cântat în țara noastră doar la București, în 2012 trupa God is an Astronaut vine și la Cluj-Napoca.God is an Astronaut este una dintre cele mai cunoscute formații post-rock instrumental. Înfiinţată în 2002 în Irlanda, la iniţiativa lui Torsten Kinsella (voce, chitară, clape), fratele său geamăn Niels Kinsella (bass, chitară, visuals) şi a lui Lloyd Hanney (tobe, synth), God Is An Astronaut lansa în acelaşi an albumul de debut „The End of the Beginning“ la propria casă de producţie, Revive Records. Două dintre clipurile trupei – „The End of the Beginning“ și „From Dust to the Beyond“, au ajuns rapid să fie difuzate de MTV în întreaga Europă.Nu au fost greu de convins să cânte la Cluj-NapocaOrganizatorii evenimentului sunt încântați de faptul că au reușit să aducă la Cluj-Napoca una dintre trupele în vogă în Europa de Vest. „Nu a fost foarte greu să îi convingem să cânte și la Cluj, dar am așteptat mult confirmarea oficială. Era foarte important traseul lor, aveau o zi liberă între concertele de la București și Budapesta, astfel că exista posibilitatea să cânte și la Cluj-Napoca“, a declarat, pentru monitorulcj.ro, Edmond Lenarth, organizator evenimente la cluburile Booha și Boiler.„Ideea mi-a venit anul trecut. God is an Astronaut au cântat la București, iar cererea de bilete a fost foarte mare, au mers să-i vadă oameni din toată țara. S-au făcut sondaje, iar clujenii au răspuns pozitiv la eventualitatea unui concert, astfel că am încercat să-i aducem aici și am reușit“, a mai spus Lenarth.Organizatorii se așteaptă ca la acest concert să asiste peste 400 de persoane.God is an Astronaut vor cânta în Boiler Club, marți 13 martie de la ora 22. Concertul de face parte dintr-un turneu european, în cadrul căruia formația irlandeză a mai cântat la Madrid, Barcelona, Winterthur, Salzburg și Milano și va mai cânta la Roma, Zagreb, Belgrad, Sofia, București (11 martie), Budapesta (12 martie), Bratislava, Ljubljana, Moscova și Sankt Petersburg. Preţul unui bilet la concertul din Cluj-Napoca începe de la 40 de lei.Despre God is an AstronautSuccesul şi activitatea creatoare a trupei au fost susţinute de materialele discografice care aveau să promoveze God Is An Astronaut în Europa şi peste oceane: „All Is Violent, All Is Bright“ (2005), EP–ul „A Moment of Stillness“ (2006), „Far from Refuge“ (2007), „God Is an Astronaut“ (2008). Tot în 2008, trupa se îmbarca pentru primul său tur în SUA. În 2010 a lansat cel de-al cincelea album, „Age of the Fifth Sun“ (17 mai 2010). Din 2011, trupa are noi membrii, Jamie Dean (keyboards) și Michael Fenton (tobe).Echipa este reînnoită, dar review-urile şi multe din reacţiile de după sunt peste aşteptări, concertele trupei profitând de explozia de energie a noului line-up. Descriindu-se ei înşişi în câteva cuvinte, trupa God Is An Astronaut se caracterizează ca „o fotografie sau snapshot a ceea ce suntem noi într-un moment în timp“.