Actualitate
Lecţie deschisă la Muzeul de Artă
În cadrul programului „Lecţie deschisă”, Muzeul de Artă Cluj-Napoca invită publicul în data de 3 martie, de la ora 11, la conferinţa cu titlul „Corpurile Numerelor” susţinută de Marius Georgescu.
Conferinţa abordează conceptul de număr ca principiu care stă la baza alcătuirii lumii în care trăim. Din această perspectivă, numărul este elementul de coerenţă într-un univers în continuă devenire, fiind responsabil de procesele care conduc la geneza şi la structurarea formei în special dar şi a cunoaşterii în general, explică Marius Georgescu. Pornind de la aceste premise, el descrie un demers de cercetare specific în cele din urmă artelor vizuale, rezultatul concret fiind oferit de o serie de lucrări plastice a căror poetică se construieşte pe baza aprofundării unui ideal de raportare la univers, acela al purităţii numerelor.Programul „Lecţie deschisă” al Muzeului de Artă Cluj-Napoca îşi propune să facă cunoscută marelui public problematica specifică domeniului artelor plastice, interferenţa acestora cu celelalte arte, ultimele cercetări în domeniul teoriei artei în prezentarea unor personalităţi de prestigiu din România şi din alte ţări ale lumii. Sensul acestui program este stimularea interesului publicului pentru zona artelor plastice, înţelegerea şi aprecierea sporită a operelor de artă, atragerea publicului către programele expoziţionale ale Muzeului de Artă Cluj-Napoca.
În imagine: lucrări ale lect. Marius Georgescu