monitorulcj.ro Menu
Actualitate

ONG-urile vin în ajutorul sinistraţilor

Peste 2.300 de persoane din comuna Grădiştea, judeţul Brăila au fost ajutate de fundaţia Habitat for Humanity România în parteneriat cu Serviciul de Ajutor Maltez, după ce au fost izolate timp de mai multe săptămâni din cauza ninsorilor.

De asemenea, Crucea Roşie Cluj este pregătită cu 6,5 tone de alimente să ajute aproximativ 1.000 de persoane în cazul în care vor fi zone afectate de inundaţii după topirea zăpezilor. În cadrul campaniei „Speranţă pentru mâine”, derulată de fundaţia Habitat for Humanity România în parteneriat cu Serviciul de Ajutor Maltez, o echipă de voluntari formată din 40 de persoane a distribuit truse de urgenţă şi prevenţie familiilor din comuna Grădiştea, judeţul Brăila, şi au curăţat zăpada din gospodăriile acestora. Cele două organizații au împărțit unelte pentru mici reparaţii, deszăpezire, săpare de şanţuri de drenaj, protecţie împotriva infiltraţiilor, debarasări, sisteme de prindere, protecţie personală, saci de polipropilenă utilizabili şi ca saci pentru nisip. Kit-ul este gândit în aşa fel încât aproape toate obiectele să fie utilizabile pe o perioadă de timp cel puţin medie. Voluntarii au distribuit şi un ghid cu măsuri de prevenţie în caz de inundaţii – o serie de sfaturi simple, pe care oamenii le pot urma pentru a-şi proteja casa de eventualele inundaţii.Şi filiala din Cluj a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România este pregătită să ajute populaţia în cazul în care vor exista inundaţii, aşa cum se preconizează. Astfel, Filiala Cluj a Crucii Roşii Române are în depozit stocul de alimente necesar pentru sprijinirea unui număr de aproximativ 1.000 de persoane. Cantitatea de alimente aflată la această oră în depozit este de 6,5 tone de alimente neperisabile. De asemenea, cei 15 voluntari, membri ai detaşamentului pentru intervenţia în situaţii de urgenţă, pot asigura sprijinirea autorităţilor la evacuarea populaţiei şi a bunurilor acestora, ridicarea taberei de sinistraţi.