Actualitate
Sindicaliştii pichetează miercuri Prefectura
Aproximativ 500 de persoane, membrii ai Sindidicatului Cartel Alfa şi ai Blocului Naţional Sindical, vor picheta astăzi Prefectura Cluj, nemulţumiţi fiind de semnarea de către România a unui nou tratat fiscal cu Uniunea Europeană.
„În 28 februarie va începe primăvara sindicală. Situaţia economică şi socială devine din ce în ce mai mai greu de suportat. Spunem «nu» noului tratat fiscal pentru că va aduce un nou val de austeritate în România. Tratatul nu este obligatoriu pentru noi deoarece încă nu suntem parte a zonei euro”, a declarat Valentin Ilcaş, preşedintele Cartel Alfa Cluj. Sindicaliştii cer Guvernului crearea de noi locuri de muncă şi păstrarea celor existente prin aplicarea şomajului tehnic, respectarea acordului privind creşterea salariului minim garantat, combaterea fraudei şi a evaziunii fiscale, combaterea muncii la negru, restabilirea unui dialog social responsabil, o reformă a sănătăţii în beneficiul contribuabililor, dar şi asigurarea unei pensii decente conform muncii prestate.La miting şi-au anunţat prezenţa şi cei din Blocul Naţional Sindical (BNS) care doresc, printre altele, rediscutarea şi modificarea Codului Muncii. Mitingul se va desfăşura între orele 14.00 şi 16.00.