monitorulcj.ro Menu
Actualitate

A început cel mai lung post din calendarul creştin ortodox

40 de zile de abstinenţă, începând de ieri, pentru toţi creştinii ortodocşi şi catolici din întreaga lume, care au intrat în Postul Paştelui, cel mai lung post din calendarul creştin-ortodox, care dureaza şapte săptămâni.

Postul Mare sau Postul Patruzecimii, cum mai este numit în popor, este cel mai lungă perioada de abstinenţă sexuală, dar mai ales de o bună conduită morală. Tradiţia creştină spune că prin post ne purificăm trupeşte, dar mai ales sufleteşte, pentru Învierea Domnului Iisus Hristos. Postul interzice şi deliciile culinare - carnea şi produsele din lapte, peştele, vinul şi uleiul. Zilele rânduite pentru ajunare, adică abţinerea totală de la mâncare şi băutură, sunt lunea şi marţea din prima săptămână a postului, iar în ultima săptămână a postului, numită şi a Patimilor, se ajunează luni, marţi, miercuri, vineri şi sâmbătă. În aceste zile se poate consuma, seara, doar pâine şi apă.În aces an postul va dura până în data de 14 aprilie, inclusiv, iar pe 15 aprilie vom sărbători Învierea Domnului. Este cel mai lung şi mai aspru post de peste an. Sunt şapte săptămâni în care nu se consumă carne, lactate, ouă, dar postul include şi renunţarea la fumatul şi la consumul de alcool. Cea mai importantă parte asupra căreia preoţii atrag atenţia în fiecare an este însă partea spirituală, momentul iertării şi al rugăciunii pentru Sărbătoarea Învierii. Pe perioada Postului Mare sunt două dezlegări la peşte, de Buna Vestire, pe 25 martie, şi de Florii, pe 8 aprilie.