Actualitate
Tablouri de valoare scoase la licitaţie
Lucrarea „Flori de măr” de Nicolae Grigorescu va fi pusă în vânzare la suma estimativă de 30.000 - 50.000 de euro, la prima licitaţie de Mărţişor, organizată de casa Artmark.
Tabloul „Flori de măr” de Grigorescu face parte din secţiunea dedicată secolului al XIX-lea, unde vor mai fi puse în vânzare şi alte lucrări bine cotate, precum „Casă la Câmpina”, semnată tot de Grigorescu, la 15.000-25.000 de euro, „Interior oriental” de Theodor Aman, la 8.000-15.000 de euro. La secţiunea Impresionism, Postimpresionism şi Modernism, cele mai valoroase loturi scoase la licitaţie sunt „Studiu pentru cap de micuţă tătăroaică” şi „Catrina” (fiica cea mare a pictorului) de Nicolae Tonitza, la 5.000-10.000 de euro, respectiv la 8.000-15.000 de euro şi „Casă la Câmpulung” de Gheorghe Petraşcu, la 7.000-12.000 de euro.