Actualitate
Premii de mii de euro la un concurs de antreprenoriat social dedicat studenţilor
Studenţii din România sunt invitaţi să se înscrie cu idei de antreprenoriat social în cadrul competiţiei Social Impact Award.
Organizaţia roPot lansează prima ediţie a Social Impact Award - o competiţie de idei inovative de antreprenoriat social adresată tuturor studenţilor din România. Potrivit organizatorilor, scopul proiectului este de a încuraja tinerii să se implice şi să dezvolte proiecte care, dincolo de obţinerea unui profit, au în vedere impactul pozitiv pentru societate.„Sub sloganul «Push the button, change the world! », competiţia oferă studenţilor resurse financiare, oportunitatea de a participa la workshop-uri tematice şi suport pentru implementarea ulterioară a ideilor propuse. De la reducerea sărăciei, sănătate, educaţie, mediu, dezvoltare comunitară până la tehnologii de informare şi de comunicare, drepturile omului, egalitatea de şanse, studenţii - organizaţi în echipe de maxim cinci persoane - îşi pot alege orice temă pentru a dezvolta o idee de afacere socială, atâta timp cât ea este relevantă pentru comunitatea în care se doreşte implementarea”, se arată într-un comunicat al organizaţiei.Dincolo de suportul financiar pentru câştigători, Social Impact Award oferă tuturor studenţilor şansa de a participa la workshop-uri de informare susţinute de experţi în domeniu.În Cluj-Napoca, workshop-urile vor avea loc la sala Ioan Muşlea, din cadrul Bibliotecii Central Universitare „Lucian Blaga”, iar participarea este gratuită. În cadrul workshop-urilor, antreprenori locali şi sociali, reprezentanţi ai mediului ONG şi facilitatori cu experienţă vor oferi studenţilor know-how, suport, feedback, dar şi inspiraţie. Primul workshop din 9 martie va prezenta poveşti de succes în antreprenoriatul social şi va fi urmat de un atelier creativ de „Idea Generation”.În continuare, participanţii vor asimila noţiuni elementare de planificare a afacerii de la un antreprenor de top în cadrul „Business Planning Essentials” pe 12 martie. Despre inovaţie şi strategii de sustenabilitate vor afla mai multe în cadrul temei „Innovation & Sustainability”, din 16 martie iar pe 30 martievor învăţa cum să îşi transmită convingător idea, în cadrul unui seminar de „Storyteling”.Informaţii detaliate despre programul workshop-urilor, invitaţi dar şi înscriere sunt disponibile pe website-ul competiţiei: http://socialimpactaward.ro. Data limită pentru înscrieri este 5 aprilie.În alegerea proiectelor, juriul va ţine cont de trei criterii: inovare, impact social şi planificare realistă.
Juriul va selecta cele mai bune cinci proiecte locale, care vor intra în etapa finală de jurizare, la nivel regional, în urma căreia patru proiecte vor primi câte un premiu de 4.000 de euro. De asemenea, ideile finaliste vor participa la o etapă naţională de vot public. Echipa câştigătoare la secţiunea votului publicului va fi premiată cu 1.500 de euro.