monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Băncile vor şterge 107 miliarde de euro din datoria Greciei

Acordul negociat între Grecia şi băncile creditoare prevede o reducere de 53,5% din valoarea iniţială a obligaţiunilor pe care acestea le deţineau, ceea ce înseamnă ştergerea a 107 miliarde de euro din datorie, anunţă marţi un comunicat al comitetului creditorilor privaţi ai Greciei, relatează AFP.

La finalul unor noi negocieri maraton, creditorii privaţi au acceptat să-şi mărească participarea la cel de-al doilea plan de susţinere a Greciei, în condiţiile în care reducerea prevăzută iniţial era de 50 la sută. Pierderile reale din conturile creditorilor privaţi vor fi de peste 70 la sută.Mai precis, pentru fiecare obligaţiune, creditorii vor primi noi titluri elene pentru 31,5% din valoarea iniţială, titluri pe termen scurt emise de Fondul European de Stabilitate (FESF) pentru 15 la sută, în timp ce 53,5% din obligaţiunile iniţiale se va pierde.Creditorilor privaţi li se vor propune de asemenea titluri suplimentare al căror randament va fi indexat cu creşterea Greciei, ceea ce le va oferi o creştere a veniturilor dacă economia elenă se va redresa mai repede decât este prevăzut.Comitetul creditorilor, reprezentat la negocieri de preşedintele Institutului Internaţional de Finanţe, Charles Dallara, şi de bancherul Jean Lemierre, de la BNP Paribas, a avertizat însă că documentul finalizat marţi dimineaţă trebuie supus aprobării tuturor membrilor săi.

Eurogrupul a aprobat al doilea plan de salvare a Greciei

Miniştrii de Finanţe ai zonei euro au aprobat marţi dimineaţa planul de salvare a Greciei, care cuprinde un ajutor public şi o ştergere parţială a datoriei greceşti deţinută de creditori privaţi, au anunţat mai multe surse europene, mai informează AFP.

„Miniştrii (de Finanţe din zona euro) redactează declaraţia finală”, a anunţat un oficial european, după ce a anunţat că forumul Eurogrupului a ajuns la un acord asupra acestui plan, după mai bine de 12 ore de negocieri intense.

Cu ajutorul acestui ajutor fără precedent, Grecia urmează să fie în măsură să ramburseze o creanţă în valoare de 14,5 miliarde de euro până la 20 martie şi să evite intrarea în faliment.

Atena a îndeplinit, pe hârtie, partea sa de contract, pliindu-se pe exigenţele creditorilor săi publici (angajamente scrise ale celor doi lideri de partide ai coaliţiei guvernamentale, un plan de economisire în valoare de 3,3 miliarde de euro).

Negocierile au durat atât de mult deoarece principalii finanţatori ai Greciei au relevat că sunt necesari câteva miliarde de euro în vederea reducerii datoriei ţării la 120% din PIB până în 2020, aşa cum doreau Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi anumite ţări din zona euro, ca Germania şi Luxemburg.

În final, planul de salvare va permite reducerea îndatorării la nivelul de 120,5% până în 2020, de la 160% cât este în prezent, a subliniat o sursă guvernamentală europeană. (Mediafax)