Actualitate
Horatius Dumbravă: Puterea judecătorească, acaparată de Executiv
Judecătorul Horatius Dumbravă, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a declarat vineri la Oradea că i se pare „extrem de periculoasă tendinţa de acaparare a puterii judecătoreşti de către executiv”, referindu-se la legea personalului auxiliar, aflată în parlament.
„S-a spus neadevărat că noi, sistemul, am fost de acord cu această lege a personalului auxiliar. O să vă daţi seama de ce spun că este o acaparare a puterii judecătoreşti. Acest proiect de lege prevede ca întreg personalul auxiliar - grefierii, personalul conex - să fie centralizat în mâna ministrului. Numirile, sancţiunile să le dea ministrul. Adică la nivel descentralizat să nu mai existe o coordonare a personalului auxiliar, ci doar ministrul să deţină singur puterea în ce priveşte circuitul administrativ al acestui personal, ceea ce mi se pare foarte grav, legat şi de faptul că a devenit titularul acţiunii disciplinare”, a declarat judecătorul, invitat la Oradea pentru bilanţul activităţii Curţii de Apel Oradea pe anul 2011.Judecătorul avertizează asupra dorinţei de a acapara cât mai multă putere, ceea ce „este periculos nu numai pentru puterea judecătorească, dar este periculos chiar pentru clasa politică pentru că se întoarce tocmai împotriva celor care avansează astfel de idei”.Horatius Dumbravă a mai precizat că cele mai importante preocupări actuale ale sistemului ar trebui să fie pregătirile pentru intrarea în vigoare a noilor coduri de procedură civilă, codul penal şi codul de procedură penală, atât cu personal, cât şi cu asigurarea resurselor financiare necesare.Judecătorul a amintit şi faptul că iarăşi se înregistrează un an istoric în ce priveşte volumul crescut al dosarelor la nivel naţional: o creştere foarte mare, de o treime, la nivelul Curţilor de Apel faţă de anul 2010, la tribunale, de 9% faţă de 2010, şi la judecătorii, o creştere moderată de 7%.„Aceste lucruri trebuie să ne preocupe, să asigurăm resurse financiare pentru infrastructura în raport cu noile coduri şi să asigurăm fonduri suficiente pentru resursele umane”, a conchis membrul CSM.