monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Tombolă cu opere de artă de peste 6.000 euro, la Gala Habitat

Când porţile Carnavalului de la Veneţia se închid, Habitat for Humanity Cluj le deschide în Cluj-Napoca.

În data de 23 februarie, asociaţia Habitat for Humanity Cluj organizează cea de-a III-a ediţie a Galei Habitat, la Grand Hotel Italia.Tematica serii va fi Carnavalul de la Veneţia. Gala Habitat 2012 este un eveniment de strângere de fonduri de înaltă ţinută, cu participarea a 100 de invitaţi speciali, personalităţi ale vieţii publice clujene şi româneşti, din cultură, business şi mass-media. Fondurile strânse în cadrul Galei vor permite construirea locuinţei familiei Vlaic, o familie tânără care are nevoie urgentă de o locuinţă decentă.Irina Gaşpar – gazda Galei Habitat 2012 – va prezenta momentele importante ale serii, dintre care tombola cu opere de artă în valoare de peste 6.000 euro, donate de artişti şi colecţionari clujeni şi un recital de muzică clasică susţinut de cvintetul „Classis”, de la Filarmonica de Stat Transilvania. Invitatul special al serii, Eusebiu Burcaş, va susţine un discurs pe tema soluţiilor de micro-finanţare. La tombola Galei Habitat 2012 poate participa orice persoană fizică sau juridică. Fiecare bilet de tombolă are un preţ anume, care a fost stabilit în funcţie de valoarea operei de artă.Eveniment cu tradiţie„Gala Habitat este un eveniment devenit tradiţie în comunitatea clujeană, menit să susţină eforturile de eliminare a adăpostirii sărăcăcioase din judeţul Cluj. În acest an vom celebra trecerea spre primăvară, anotimpul reînnoirii, dăruind un nou început într-o nouă locuinţă familiei Vlaic din satul Dezmir, comuna Apahida, judeţul Cluj”, au specificat organizatorii.Proiectul de construcţie „Primii paşi spre ACASĂ” reprezintă locuinţa cu numărul 76 pe care Habitat for Humanity o va construi în Cluj, iar obiectivul este finalizarea acestei locuinţe până la sfârşitul anului 2012, pentru ca tânăra familie să se poată muta cât mai curând în noua casă.Habitat for Humanity lucrează în parteneriat cu oamenii de pretutindeni pentru dezvoltarea comunităţilor împreună cu cei în nevoie, prin construirea şi renovarea de locuinţe simple şi prin facilitarea accesului la soluţii de locuire adecvată.