monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Revolver din al Doilea Război Mondial, găsit la Penitenciarul Gherla

Un revolver din in al Doilea Război Mondial a fost găsit în zidăria unei anexe a Penitenciarului Gherla. Reprezentanţii instituţiei au precizat că pistolul a fost descoperit marți, în jurul orei 11, cu ocazia executării unor lucrări de renovare la o anexă din exteriorul Penitenciarului Gherla.

Arma se afla într-o stare avansată de degradare.„Revolverul se afla în zidăria anexei, iar potrivit constatărilor preliminare, acesta este din perioada celui de-al Doilea Război Mondial”, a precizat Dan Donciu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului. Primele măsuri intreprinse de conducerea Penitenciarului Gherla au fost izolarea zonei în care a fost descoperită arma şi anunţarea Poliţiei Municipiului Gherla.