Actualitate
Purtătorul de cuvânt al DGA, acuzat de furt. Vezi ce și de unde a vrut să fure!
Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), Roland Filipescu, este acuzat de furt, Parchetul Curţii de Apel Bacău înregistrând cazul, întrucât acesta este ofiţer de poliţie şi atrage competenţa acestei unităţi de parchet.
Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) Bacău a fost ridicat de anchetatori, el fiind prins sustrăgând medii de stocare de date dintr-un supermarket, valoarea obiectelor ridicându-se la 500 de lei, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.Oficialul DGA, Roland Filipescu, a fost prins în flagrant delict, sustrângind stick-uri de memorie USB, în supermarketul Real din Bacău de către angajaţi, precizează sursele citate.„Pe rolul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a fost înregistrată, la data de 14 februarie 2012, o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat faţă de un ofiţer al Direcţiei Generale Anticorupţie Bacău”, informează, marţi, Biroul de presă al Ministerului Public.Din primele cercetări a rezultat faptul că, la data de 13 februarie 2012, acesta a sustras dintr-un supermarket din localitate diferite medii de stocare a datelor (pe care le-a ascuns în îmbrăcăminte) în valoare de aproximativ 500 lei, părăsind incinta magazinului fără a achita contravaloarea.Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare, precizează sursa citată de Mediafax.