Actualitate
România îngheaţă: încă un clujean a murit de frig
La sfârşitul săptămânii trecute, încă o persoană din judeţul Cluj a murit din cauza temperaturilor scăzute. Numărul total al deceselor din judeţ, de la instaurarea codurilor de ger şi ninsoare, ajunge astfel la două.
În cazul ultimei persoane care a murit din cauza frigului, este vorba despre un caz social. Horia Simu, directorul Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Cluj, a declarat că Ambulanţa Cluj a primit un apel vineri, cazul a fost preluat şi transferat la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU), unde a decedat sâmbătă noaptea, la şase ore după ce a fost preluat de medicii din spital.Potrivit şefului de la Ambulanţa Cluj, persoana decedată suferea de hipotermie, dar a avut şi o criză de epilepsie în momentul în care a fost preluată de echipele de prim ajutor. Horia Simu a menţionat că nu poate fi vorba despre un deces din cauza frigului, deoarece a intervenit un accident vascular cerebral în timp ce pacientul se afla la UPU, dar cu toate acestea reprezentanţii Ministerului Sănătăţii l-a luat în calcul ca pe un deces pe fondul gerului.În urmă cu 10 zile a mai murit un clujean din cauza frigului, tot un caz social. Bărbatul a fost găsit mort într-o maşină abandonată pe strada Emil Racoviţă. Potrivit statisticilor de sâmbătă ale Ministerului Sănătăţii, de la avertizarea cod galben de ger emisă de meteorologi, la nivel naţional, s-au înregistrat 65 decese din cauza hipotermiei severe.