monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Rechizite pentru 400 de copii din centrele de zi ale FRCCF

Copiii din cele şapte centre de zi ale Fundaţiei Române pentru Copii, Comunitate şi Familie (FRCCF) au primit pachete cu rechizite pentru al doilea semestru al acestui an şcolar.

 

Acţiunea a fost susţinută financiar de către compania clujeană SoftVision, cu o sponsorizare în valoare de 20.000 lei.Pachetele cu rechizite au fost atent pregătite, în funcţie de clasa în care este fiecare dintre copii. Elevii au găsit în aceste pachete diferite caiete pentru discipline de studiu variate, creioane, stilouri, liniare, ascuţitori, acuarele etc. Pe lângă rechizitele care au fost distribuite celor 400 de copii din cele şapte centre de zi ale FRCCF, din suma donată de compania SoftVision au fost achiziţionate cinci calculatoare pentru centrele de zi, calculatoare care îi vor ajuta pe copii să înveţe să îşi caute informaţii, iar pentru personalul din centru vor servi în activitatea de documentare a muncii zilnice.Copiii pe care îi asistă Fundaţia Română pentru Copii, Comunitate şi Familie provin din familii numeroase, care nu îşi permit să le cumpere rechizitele absolut necesare. De altfel, aproape jumătate dintre aceste familii trăiesc sub pragul minim de sărăcie, iar contextul economic actual le înrăutăţeşte situaţia.

În timpul anului şcolar, aceşti copii primesc sprijin constant în centrele de zi ale FRCCF, pentru a face faţă cerinţelor şcolare şi pentru ca în final să aibă o calificare profesională care să le permită integrarea pe piaţa muncii.