Actualitate
Fundaţia Spiru Haret califică şomeri cu bani europeni
Zece dintre absolvenţi şi-au găsit deja un loc de muncă.
Proiectul „Centru de calificare şi resurse pentru ocupare”, derulat de Filiala Cluj a Fundaţiei Învăţământului Preuniversitar al Cooperaţiei Meşteşugăreşti Spiru Haret, a prezentat ieri primii absolvenţi ai cursurilor de masaj şi coafor.
Proiectul Fundaţiei Spiru Haret continuă până în 31 octombrie 2012, timp în care vor fi derulate în continuare cursuri de calificare profesională, gratuite, de coafor, cosmetician, manichiură-pedichiură sau administrator pensiune. Valoarea proiectului este de aproape 1,8 milioane lei.Primele rezultate ale proiectului „Centru de calificare şi resurse pentru ocupare”, derulat de Filiala Cluj a Fundaţiei Învăţământului Preuniversitar al Cooperaţiei Meşteşugăreşti Spiru Haret, au fost prezentate ieri. Proiectul a început în 1 noiembrie 2010 iar beneficiari sunt 200 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Liviana Marinescu, managerul de proiect a declarat că scopul acestui proiect este reducerea riscului de sărăcie al persoanelor fără loc de muncă din Nord-Vestul ţării.„Am dorit să ajutăm cele mai vulnerabile grupuri de pe piaţa muncii”, a subliniat Liviana Marinescu. Astfel, de la începerea proiectului au fost organizate cursuri de calificare pentru şomeri tineri şi de peste 45 de ani, şomeri de lungă durată, dar şi persoane inactive, în căutarea unui loc de muncă. O parte din aceste cursuri, de masaj şi coafor, au fost terminate deja, iar celelalte, cosmetician, manichiură – pedichiură, administrator pensiune turistică şi instalator instalaţii tehnico sanitare şi gaze continuă. Unii absolvenţi şi-au găsit deja un loc de muncăAbsolvenţii au afirmat că le-au fost foarte utile cursurile de calificare profesională şi mulţi dintre ei spun că au învăţat o meserie de viitor, făcând referire la profesia de coafor. „Mi-aş fi dorit ca acest curs să dureze mai mult de şase luni. Pe mine m-a ajutat foarte mult în dezvoltarea mea profesională”, a spus, vizibil emoţionată Iulia Ciupe, coafor, prezentă la evenimentul de bilanţ al primelor rezultate ale proiectului. Liviana Marinescu a precizat că proiectul urmăreşte găsirea unui loc de muncă pentru aproximativ opt dintre cei aproape 200 de cursanţi, dar deja s-au angajat 10 persoane. Practica se face şi la agenţi economiciPotrivit managerului de proiect, au fost încheiate parteneriate cu agenţi economici astfel încât cursanţii să poată face practica în saloane de coafură, pensiuni şi alte locaţii. „Parteneriatele sunt foarte importante pentru că un cursant care face practica la o pensiune, de exemplu, are şanse mai mari de angajare la agentul economic unde a făcut practica”, a subliniat Liviana Marinescu.Persoanele beneficiare ale proiectului vor urma şi consiliere pentru deschiderea unei afaceri şi pentru angajare.