Actualitate
Actorul Emil Hossu era un mare fan „U”
Marele actor Emil Hossu s-a stins din viaţă miercuri seară. Clujean prin adopţie, era un mare fan al “Universităţii” încă de la patru ani.
Actorul Emil Hossu a suferit, miercuri seară, un stop cardiac, chiar înainte de a urca pe scenă să joace în spectacolul „Aniversarea”, alături de soţia lui, Catrinel Dumitrescu şi alţi actori ai Teatrului „Nottara”.Practic, Emil Hossu s-a stins din viaţă sub ochii soţiei şi ai colegilor de scenă. Echipajul SMURD care sosit la faţa locului nu a mai putut să îl resusciteze, eforturile fiind fără succes. Directorul teatrului, senatorul liberal Mircea Diaconu, a precizat că medicii au încercat să îl resusciteze pe Emil Hossu circa 40 de minute, fără să reuşească, aşa că a fost constatat decesul.Clujean prin adopţieActorul Emil Hossu s-a născut la 24 noiembrie 1941, la Ocna Sibiului (judeţul Sibiu), mutându-se împreună cu familia la Cluj-Napoca, când Transilvania de Nord a fost cedată Ungariei. Copilăria i-a fost marcată de frământările politice din acea perioadă. La 23 august 1945, deoarece tatăl său era diplomat, toată familia a fost deportată într-un lagăr din Germania, unde a rămas un an şi trei luni. După ce au scăpat din lagăr, s-au întors la Cluj, de unde Emil Hossu pleacă la Bucureşti la IATC.
A absolvit al IATC în 1965, la clasa profesorilor George Dem Loghin, Dem Rădulescu şi Adriana Piteşteanu. Din 1992 a fost profesor la Facultatea de Arte a Universităţii „Hyperion”, unde a predat actorie alături de soţia sa, actriţa Catrinel Dumitrescu.A debutat pe scenă în 1965 la Teatrul de Stat din Galaţi, cu rolul lui Romeo din „Romeo şi Julieta” de William Shakespeare. Din 1966 a jucat pe scena Teatrului „C.I. Nottara”, unde a interpretat numeroase roluri: „Aceşti nebuni făţarnici”, „Barbarii”, „Scenariul”, „Opt femei”, „De trei ori dragoste”, „Operele complete ale lui WLM ŞXPR”, „Bătrânul”, „Special, sânge”, „Doi pe o bancă”, „În Piaţa Vladimir”, „Aniversarea”, „Clipe de viaţă”.Fan „U” ClujA jucat în peste 20 de filme. În 1991, a jucat alături de Maia Morgenstern şi Răzvan Vasilescu în filmul „Balanţa”, în regia lui Lucian Pintilie, iar în 1992 în adaptarea romanului „Cel mai iubit dintre pământeni”, al lui Marin Preda, alături de Gheorghe Dinică şi de Victor Rebengiuc. Un rol deosebit l-a avut şi în producţia France 2, „Une mere comme on n'en fait plus”, în care rolurile principale au fost jucate de Medeea Marinescu şi Mihai Bisericanu.Ca un clujean care se respectă, Emil Hossu s-a declarat întotdeauna fan „U” Cluj. „Încă din 1945, de când aveam patru ani şi tatăl meu era preşedinte de onoare la Universitatea Cluj, ţin cu şepcile rosii. Aşa a fost şi când erau în «B» sau chiar în «C», mai ales că am cunoscut atâtea generaţii de «U»-işti. Sunt foarte fericit că acum sunt din nou în prima ligă. Mergeam foarte des pe stadion cu ceva timp în urmă. Chiar şi pe ploaie sau pe viscol, când juca «U» Cluj sau Naţionala, spuneam prezent, ca un suporter adevarat”, spunea Emil Hossu, într-un interviu acordat anul trecut Un alt clujean, actorul Florin Piersic, aflat în străinătate la Bruxelles, a declarat că a avut un şoc în momentul în care a auzit de la Ambasada României că a murit Emil Hossu, care i-a fost un foarte bun prieten: „Am avut un şoc în clipa în care am auzit că el, la 70 de ani, a plecat în stele. Nu-mi vine să cred. Emil Hossu era un foarte bun prieten cu mine, eram colegi, el era mai tânăr ca mine…”.Actorul Emil Hossu va fi înmormântat la cimitirul Bellu din Capitală sâmbătă, la ora 14.00, iar admiratorii vor putea să îşi ia rămas bun de la artist vineri, la Teatrul Nottara din Bucureşti, unde va fi depus trupul neînsufleţit al acestuia.