monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Concert simfonic la Filarmonică

Protagoniştii principali sunt din Republica Moldova.

Filarmonica de Stat „Transilvania” va prezenta vineri, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenţilor, un concert simfonic care îi va avea ca protagonişti principali pe dirijorul Valentin Doni şi pe solistul Ilian Gârneţ, la vioară, ambii din Republica Moldova.Programul spectacolului va cuprinde lucrări ale compozitorului român G. Enescu, lucrări de C. Saint-Saëns şi R. Schumann.Dirijor de talie internaţionalăOriginar din Republica Moldova, dirijorul Valentin Doni a studiat dirijatul cu Isai Alterman, absolvind ulterior Academia de Muzică din Chişinău, la clasa de compoziţie a prof. Pavel Rivilis. A urmat apoi cursuri de dirijat cu Ovidiu Bălan şi Jean Sebastien Bereau la Conservatorul Naţional Regional din Rueil-Malmaison din Franţa. A activat ca profesor la Institutul de Arte „Gavriil Musicescu” şi la Colegiul Republican de Muzică „Ştefan Neaga” din Chişinău. Din 1991 este dirijor al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Naţionale din Republica Moldova, al cărei director artistic a fost între anii 2000-2001. Începând cu anul 2004, Valentin Doni este dirijorul Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău. Pe lângă numeroasele concerte susţinute în România, a dirijat pe scene din Franţa, Spania, Portugalia, Austria, Italia, Rusia, Ucraina, Slovacia şi Bulgaria. Valentin Doni este membru al Uniunii Compozitorilor din Republica Moldova şi al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Pentru realizările remarcabile din domeniul artelor, a fost distins, în 1991, cu titlul de Maestru în artă de către preşedintele Republicii Moldova, iar în 2002, Guvernul Francez i-a conferit titlul de Cavaler al Ordinului în Arte şi Litere.Violonist precoceNăscut la Sankt Petersburg, Ilian Gârneţ a început studiul viorii cu Galina Buinovschi la Liceul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Chişinău, urmând apoi cursurile Academiei de Muzică din acelaşi oraş şi ale Academiei de Muzică din Helsinki, la clasa prof. Alexandre Vinnitsky. Şi-a completat studiile la Conservatorul Regal din Bruxelles, sub îndrumarea celebrului Igor Oistrah. De la vârsta de 11 ani, Ilian Gârneţ a câştigat numeroase competiţii naţionale şi internaţionale, ca Premiul I la Concursul Internaţional „Nuri Iyicil” din Istanbul (2008), Marele Premiul la Concursul Internaţional „Shabit” din Kazahstan (2006), Medalia de Aur al Primele Jocuri Delfice de la Moscova (2000) sau Marele Premiul la Concursul Jeunesses Musicales de la Bucureşti din anii 1995 şi 1997). Printre ansamblurile cu care a colaborat, se regăsesc orchestre din Chişinău, Moscova, Kiev, Mensk, Bucureşti, Cluj-Napoca, Istanbul, Zürich, Odessa sau Praga. De asemenea, Gârneţ a susţinut concerte sub bagheta unor dirijori ca Mihail Secichin, Christoph Escher, Vladimir Sirenco, Cristian Mandeal, Misha Katz, Gilbert Varga, Paul Goodwin, Koji Kawamoto, Valentin Doni sau Mihail Agafiţa.