monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Protestele continuă, sute de persoane s-au adunat la Universitate

Numărul protestatarilor din Piaţa Universităţii a crescut, fiind de aproximativ 450, oamenii manifestând atât în faţa Teatrului Naţional, cât şi pe partea opusă a bulevardului, în zona fântânilor, informează Mediafax.

 

Numărul protestatarilor din Piaţa Universităţii a crescut, fiind de aproximativ 450, oamenii manifestând atât în faţa Teatrului Naţional, cât şi pe partea opusă a bulevardului, în zona fântânilor.Oamenii s-au adunat în jurul orei 14, atunci fiind mai ales vârstnici. Între timp, la Universitate au ajuns şi protestatari tineri. Aproximativ 350 de persoane de află în faţa Teatrului Naţional, alte câteva zeci fiind în zona fântânilor.Manifestanţii au adus cu ei un cearceaf pe care au desenat stema României comuniste pe care scrie „Ce-mi doresc ei mie, dulce Românie/ei cu plinul, noi cu gaura”. În jurul stemei sunt menţionate numele lui Adriean Videanu, Adrian Năstase, Dinu Patriciu, Dorin Cococş, dar şi ale unor instituţii publice: TVR, SRI, MAI. Oamenii scandează „Jos Băsescu”, „Jos Guvernul”, „Băsescu şi Guvernul umilesc poporul”. Unii dintre manifestanţi au pancarte pe care scrie „Opriţi istoria, cobor la prima”.În timpul protesului, unui bărbat aflat în scaun cu rotile i s-a făcut rău, el primind îngrijiri medicale de la un echipaj SMURD prezent la faţa locului. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 30 de ani, a participat şi la protestele din zilele anterioare, când, de asemenea, i s-a făcut rău şi a primit prim ajutor.Jandarmii au făcut un cordon în faţa protestatarilor, ei având pregătite la centură căştile la protecţie.În zonă sunt şi câteva dube de jandarmi.La faţa locului sunt prezente echipaje SMURD şi ale Ambulanţei Bucureşti-Ilfov.Aceasta este cea de-a patra zi de proteste în Capitală.

Foto: Mediafax